Îmi face o reală plăcere atunci când vă pot aduce și comenta vești bune. Iată una dintre ele: PPE a decis să primească PNL în rândurile sale. Ca prim efect, fuziunea
PNL și PDL capătă consistență la nivel european, întărind în același timp efortul intern de construcție a dreptei românești, ca alternativă politică serioasă la ceea ce oferă PSD.
Din nefericire, modul în care se face politică la noi și, _ipso facto_ , calitatea medie a clasei politice oferă prea rar șansa unor vești bune. Cel mai adesea, putem afla noutăți din lupta politică, în care o mână de oameni cu bune intenții ține piept masei de oportuniști.
Unul dintre acești oameni de bună-credință, care și-a dovedit valoarea civică în calitatea sa de primar al Sibiului, este Klaus Iohannis, candidatul ACL la Președinția României. Serios, eficient și concentrat pe ceea ce trebuie făcut, domnul Iohannis contrastează șocant cu flecarii și palavragiii pe care am ajuns să-i considerăm reprezentativi în politica românească.
O a doua veste bună ar fi aceea că, sătul de balcanisme păguboase și pentru că își dorește o țară civilizată și prosperă, Klaus Iohannis propune întregii clase politice un Pact național pentru stabilitate și democrație. Este o veritabilă premieră după haosul care domnește la noi de foarte multă vreme. Ar însemna ca politicile generale să nu se schimbe odată cu fiecare Guvern, ci să existe o continuitate, iar bunele practici să devină o regulă, și nu un motiv de uluire, ca acum. Între efectele imediate ale stabilității și democrației ar trebui să se numere respingerea proiectului privind amnistia și grațierea, renunțarea la demersurile îndreptate în direcția fraudării alegerilor și depolitizarea instituțiilor publice.
Un prim pas în direcția normalității a fost făcut de parlamentarii ACL, care au depus o moțiune de cenzură ce sancționează încercările lui Victor Ponta și ale Guvernului PSD de a frauda alegerile, evidente prin prevederile OUG nr. 45/2014 privind modificarea Legii alegerii Președintelui României și ale OUG nr. 55/2014 privind migrația politică.
Mai mult, președintele PNL, Klaus Iohannis, a depus o plângere penală împotriva ministrului dezvoltării, Liviu Dragnea, adjunctul politic al lui Victor Ponta, cel care, prin inițierea și promovarea OUG nr. 55, a săvârșit un grosolan abuz în serviciu. Salutăm ca atare decizia DNA de a investiga faptele legate de migrația politică _in rem_ , adică fără a avea un suspect inițial.
În ultimii 24 de ani, România a fost un veritabil poligon de încercare a multor variante de guvernare și de a face politică. Foarte ciudat e că o singură variantă a fost ocolită cu mare grijă: normalitatea, care i-a dus pe alții foarte departe înaintea noastră.
Ei bine, Klaus Iohannis, PNL și ACL vă propun normalitatea. *
## „Considerații privind suspendarea președintelui”
Adevărata politică este o artă a compromisului care nu compromite. Este însă în același timp rezultanta unor calcule raționale, bazate pe studii amănunțite ale adversarilor, ale mediilor social, economic și politic, precum și a unor predicții temeinice pe termen mediu și lung. Într-un fel, politicianul veritabil poate fi comparat cu un medic, pentru că ambii iau decizii și acționează doar după ce au stabilit clar diagnosticul și metoda optimă de tratament. Elementul subiectiv intervine în deciziile politicianului doar la modul declarativ, ca parte a arsenalului propagandistic. Niciun politician și niciun medic care-și respectă meseria nu vor acționa însă pe bază de simpatii sau ranchiune. Nu vi s-ar părea ciudat ca, la vizita de dimineață, medicul curant să vă anunțe că-i sunteți antipatic
și, ca atare, n-are de gând să vă prescrie cel mai bun tratament? Ați reacționa vehement și, pe bună dreptate, l-ați reclama, poate chiar l-ați da în judecată, nu-i așa? E foarte interesant însă cum același om care-i pretinde medicului profesionalism, onestitate și eficiență devine moale, inactiv și fatalist în relația cu politicienii toxici. Pentru acest gen de atitudine, românii au o descriere perfectă: scump la tărâțe și ieftin la făină.
Ce logică are să fii intransigent până la contondență în cazurile individuale și resemnat, fără replică, în situațiile care afectează grav întreaga comunitate?
Eu n-am de gând să mă resemnez, de aceea vă spun deschis că una dintre aceste decizii nefericite este anunțata suspendare a Președintelui României.
Să fim bine înțeleși: nu am fost, nu sunt și nu voi fi niciodată o susținătoare a actualului președinte. În cei 10 ani de mandat, are câteva realizări pozitive, zdrobite însă de greutatea enormă a răului pe care ni l-a făcut tuturora.
Sunt implicată în politică de mult timp și cunosc legile după care funcționează adevărata politică. Una dintre ele, asemănătoare cu legile războiului, descrise de anticul Sun Tzu, spune clar: „lupți pentru victorie, nu de dragul luptei”. Drept urmare, tot ceea ce face omul politic și partidul său trebuie subordonat acestui scop: victoria politică. Nu ne putem permite animozități personale, iubiri și uri, bisericuțe și tabere adverse, generozități de paradă, trădări și pocăiri ulterioare. Cine procedează așa se poate chema oricum, numai om politic n-are de ce să-și spună.
Domnul Băsescu a fost suspendat de două ori: în 2007 și în 2012, de fiecare dată în momente de prăbușire a cotei sale de încredere în rândul alegătorilor. Si, tot de fiecare dată, suspendările i-au revigorat cariera. Mi-este imposibil să înțeleg ce motivații raționale ar putea exista la baza intenției actuale de suspendare, anunțată de PLR, PSD și alții. Ce calcule, ce evaluări, ce proiecții pe termen, măcar mediu, au ca rezultantă nevoia de suspendare pentru a treia oară a președintelui? Omul mai are trei luni de stat la Cotroceni, apoi își pierde toate puterile și imunitățile abuziv acordate și poate fi adus în fața legii. De ce să-l suspenzi acum? Ca să te trezești că alegătorii, scârbiți de circul politic continuu, nu se prezintă la urne sau, mai știi, că-l susțin pe suspendat, ca să se răzbune pe adversarii lui, identic detestați? Domnii din alianța condusă de PSD țin neapărat să-i ducă lui Băsescu mărțișoare tot la Cotroceni, cum el însuși i-a avertizat, fiindcă-i vor fi prelungit mandatul prin această suspendare? Sigur, pentru unii ar fi o răzbunare dulce, fiindcă una e să pleci din fruntea statului cu capul sus și toate drepturile cuvenite unui fost președinte și alta e să te strecori pe ușa din dos a istoriei, cu o urmă de talpă pe turul nădragilor.
Însă, așa cum am spus deja, răzbunările politice, fie ele cât de dulci, nu fac parte din arsenalul omului politic veritabil, nu fac parte din credința mea. În cazul nostru, al României, este o greșeală politică majoră, cu efecte imprevizibile asupra interesului național, pe care eu o refuz.
*
„Despre autonomia Ținutului Secuiesc”
Noi trăim în țara numită România. Unii consideră asta o binecuvântare, alții o neșansă. Fiecare cu percepția lui, strâns legată de nivelul de reușită în viață și de pretențiile pe care le are de la semeni. Pentru toți însă este comună cetățenia, cu obligații precise față de statul român și pentru toți ar trebui să fie comună limba. Limba română este una dintre cele mai dificile, spun străinii, dar și mai frumoase limbi
existente, ale cărei posibilități de exprimare depășesc multe bariere ale imaginației.
Istoria tulbure și sângeroasă a acestor teritorii a așezat laolaltă multe etnii, fiecare cu specificul ei. Aceeași istorie a făcut ca Moldova, Țara Românească și Transilvania să fie separate în cea mai mare parte a timpului. România, ca stat propriu-zis, de-abia a împlinit 155 de ani, mai puțin chiar decât Statele Unite ale Americii, iar întreagă n-a fost decât 20 de ani, în perioada interbelică. Singurul element de continuitate, conștient sau nu, au fost etnicii români, mereu majoritari în cele trei regiuni. Transilvania a fost cucerită de maghiari la finele primului mileniu și tot ei au condus-o până în 1919. Firește, această vechime este depășită de cea a românilor, aflați pe aceste teritorii cu secole bune înainte, dar ea le conferă maghiarilor un altfel de statut decât cel al românilor emigrați în Spania, să zicem. Ei sunt ai acestui pământ, iar românii au acceptat asta mereu ca pe o stare normală de lucruri. Din păcate, reciproca n-a fost și nu este unanim împărtășită de concetățenii noștri unguri. Există printre ei oameni care îi disprețuiesc pe români și vor neapărat să se izoleze de ei. Trist este că în fruntea acestei mișcări separatiste se află intelectuali și mulți tineri, de la care, în plin secol XXI, te-ai aștepta să emane lumina viitorului, și nu bezne medievale grosier retușate.
Suntem în UE, suntem în NATO, putem circula, gândi și interacționa în libertate, dar liderii maghiarilor transilvăneni vor să-și creeze o nouă regiune autonomă, după modelul celei moșite sub oblăduirea lui Stalin în anii ’50 ai secolului trecut, ba chiar mai abrupt separată de România.
Am să vă citesc câteva prevederi din proiectul de creare a unității administrativ-teritoriale numite Ținutul Secuiesc, așa cum le-a conceput și publicat UDMR, de conivență cu partidele maghiare așa-zis concurente. Iată, așadar:
„– Ținutul Secuiesc se constituie ca regiune autonomă având personalitate juridică în cadrul statului unitar și indivizibil România, pe baza principiilor autonomiei locale garantate de Constituție și a prezentului statut, cuprinzând unități administrative din județele Covasna, Harghita și Mureș;
– Fără a prejudicia dispozițiile privind drapelul României și stema țării, regiunea și județele componente au steaguri și steme proprii, aprobate de consiliul regional, respectiv consiliile județene;
– Politica externă, cea monetară și apărarea națională, inclusiv organizarea și conducerea serviciilor secrete, rămân în competența exclusivă a statului și nu pot fi modificate prin lege;
– În Ținutul Secuiesc va funcționa cel puțin o agenție a Băncii Naționale Române, având competențele pe care le au celelalte agenții ale acesteia.”
Dragi prieteni,
Ceea ce tocmai v-am citat nu este un proiect de autonomie administrativă regională firească, modernă și necesară, ci pune bazele unui stat federal, cu două republici distincte: Ținutul Secuiesc și restul României.
Sunt ardeleancă 100%, tatăl meu e sas din Ardeal, n-am avut și nu voi avea niciodată idei xenofobe, dar ceea ce ne solicită UDMR nu poate fi trecut la capitolul boemă politică. Mai ales fiindcă acest program detaliat de spargere a teritoriului României apare în plină ofensivă politică, mediatică și de alte genuri a extremei drepte din Ungaria.
Economia mondială suferă în continuare de pe urma crizei. Zeci de războaie, mari și mici, macină vieți și averi pe toată întinderea planetei. Aproape de granițele noastre răsăritene își face încălzirea un conflict major, cu participarea, deocamdată, a două state, ambele neprietene nouă.
Românii suferă de sărăcie și debusolare. Parlamentul, Guvernul și Președinția nu dau semne de trezire la realitate, ba dimpotrivă. Ei bine, exact în aceste zile sumbre apare UDMR și cere federalizarea României. Îngăduiți-mi să nu cred în coincidențe și să declar, cu toată răspunderea, ca deputat român și liberal, că ne aflăm în fața unui pericol mortal. Principiul bulgărelui de zăpadă va funcționa cu nemilă, imediat ce permitem formarea unui bulgăre. Dacă mai credem în România, în români, în limba, istoria, tradițiile și viitorul nostru, vom pune piciorul în prag, așa cum ar proceda orice stat populat de cetățeni responsabili. Dacă nu, există oricând varianta transformării noastre în slugi pe propria moșie. N-ar fi oricum o premieră, iar cozile de topor n-au identitate națională, ci doar cont în bancă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.