Marius Rogin

„North-Stream, între active și pasive”

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, și președintele Rusiei, Dmitri Medvedev, au deschis, simbolic, robinetul noii conducte. În fața a 420 de oaspeți, printre care premierul francez, François Fillon, și omologul său olandez, Mark Rutte, cei doi lideri au elogiat cooperarea dintre Occident și Moscova, precum și nou-procurata siguranță a aprovizionării cu gaze siberiene. Care este scopul inaugurării acestei conducte? E vorba aici despre o cooperare economică sau mai degrabă despre una politică?

Este vorba despre o conductă care traversează Marea Baltică pe o lungime de peste 1.200 de kilometri, urmând să alimenteze cu gaze circa 26 de milioane de gospodării din Germania, Franța și Olanda. La mijloc este și o afacere mare, o investiție importantă, la care au pus umărul și de pe urma căreia speră să profite din plin Gazprom, concernul rusesc de stat, precum și firmele germane Wintershall și EON, GDF Suez din Franța și concernul olandez Gasunie.

Toate ar fi bune și frumoase, grație noului gazoduct: Ucraina, bunăoară, nu se va mai putea interpune pe viitor în calea fluxului energetic destinat Europei Occidentale, dacă oficialii de la Kiev se vor certa din nou, ca în 2009, cu Putin și cu autoritățile de la Moscova.

La active se constată o sporire substanțială a securității aprovizionării energetice occidentale, dar la pasive s-au ridicat obiecții majore împotriva unui joint-venture, care, pe de o parte, amplifică dependența Vestului de livrări energetice rusești și deci de un potențial nou șantaj politic al Kremlinului. Dincolo de frontierele germane și rusești, conducta pare a simboliza un vechi mod al Germaniei și Rusiei de a-și articula politica lor de mari puteri care-și văd de propriul interes, fără să țină seama de parteneri și aliați, înțelegându-se peste capul țărilor mai mici situate între ele. Fostul guvern de la Varșovia, net mai ostil Berlinului decât actualul Executiv polonez, a evocat chiar, la un moment dat, Pactul Ribbentrop-Molotov.

Spre deosebire de Nabucco, proiectul de gazoduct al unui viitor tot mai incert, inventat de europeni tocmai pentru a conecta bătrânul continent la Marea Caspică și a reduce dependența Europei de livrările rusești, South-Stream, ca și North-Stream amplifică subordonarea de Moscova.

Aceste livrări acoperă în prezent cam un sfert din necesarul energetic al Europei și vor crește considerabil de acum încolo. Or, e știut că Moscova nu s-a dat în lături în trecut de la a recurge la instrumentul presiunii economice și comerciale în vederea obținerii de avantaje politice.

Ambele tronsoane ale conductei traversează Marea Baltică, ocolind țări în parte dificile, precum Polonia, Ucraina, Țările Baltice și Belarus, spre a furniza gaze Germaniei, Franței și Olandei. Conducta a costat 7,4 miliarde de euro și

ar urma să aprovizioneze 26 de milioane de gospodării, oferindu-le 55 de miliarde de metri cubi de gaze anual.