Mihăiță Găină

„Noua strategie privind reducerea abandonului școlar”

Prezenta declarație mi-a fost sugerată de publicarea, săptămâna trecută, a unui raport al UNICEF privind abandonul școlar într-un număr de 25 de state, între care și România.

Înainte de a comenta acest raport, am să mă refer la câteva dintre prevederile Programului de guvernare al actualului Executiv din capitolul consacrat educației. Fenomenul abandonului școlar la noi în țară a fost mai vizibil și mai pronunțat după decembrie 1989, iar în ultimii ani a luat proporții îngrijorătoare, astfel că el nu putea să nu fie sesizat și tratat cum se cuvine de către autorii Programului de guvernare. Citez în acest sens următoarele prevederi: susținerea programelor „Șansa a doua pentru educație” în vederea eliminării analfabetismului și integrării pe piața muncii; facilități, politici și programe adecvate grupurilor vulnerabile; programe suport pentru cei care au părăsit timpuriu școala; dezvoltarea de alternative educaționale.

Față de acestea, consider că este necesar să le găsim o aplicare cât mai adecvată și mai urgentă, deoarece, așa cum ne prezintă situația raportul UNICEF, abandonul școlar nu a scăzut în ultimii ani, ci, probabil și pe fondul crizei economice, el s-a menținut pe o tendință de creștere. Din nefericire, pe această tendință generală se înscrie și țara noastră. Potrivit estimărilor Institutului de Statistică al UNESCO, în 2010, la nivel global, 61 de milioane de copii de vârsta învățământului primar și 71 de milioane de copii de gimnaziu nu mergeau la școală.

În România, pe grupe de vârstă, cercetarea arată că 20% din numărul total al copiilor de vârstă preșcolară nu merg la grădiniță, 8% din numărul total al copiilor cu vârstă școlară nu mergeau la cursuri, iar 5% din numărul elevilor de gimnaziu nu frecventau școala. Majoritatea copiilor români care nu sunt cuprinși în învățământul preuniversitar au avut, la un moment dat, contact cu școala, potrivit raportului. Aceștia au fost la grădiniță și au intrat în învățământul primar, dar au abandonat școala în primii ani.

Raportul îi împarte în patru categorii: copiii proveniți din medii sărace, cei din mediul rural, copiii de etnie romă și copiii cu dizabilități, ei fiind cei mai afectați de fenomenul abandonului școlar. „70% din cauzele abandonului școlar țin de contexte din afara școlii, țin de mediul familial, de sărăcie.” Nu se consideră că un copil a abandonat școala decât după ce nu a mai figurat statistic în sistemul de educație timp de doi ani. De aceea există și un decalaj al datelor statistice în privința abandonului școlar.

Abandonul școlar este o problemă care face obiectul unor politici speciale și la nivelul Uniunii Europene. Facilitarea accesului la educație de la vârste fragede, reducerea numărului de elevi cu performanțe slabe și a absențelor nemotivate și recuperarea școlară prin programe de tipul „a doua șansă” sunt câteva dintre acestea. Obiectivul acestor politici este ajungerea la o rată de abandon școlar la nivelul UE sub 10% până în 2020. Potrivit statisticilor, în statele UE șase milioane de tineri renunță anual la studii (aproximativ 14% din numărul total de elevi). Pentru aceștia, viitorul înseamnă, cel mai probabil, șomaj, sărăcie sau marginalizare. Tinerii care renunță prematur la studii sunt considerați a fi cei care, deși au vârstele cuprinse între 18 și 24 de ani, au terminat cel mult învățământul gimnazial la data la care abandonează școala.