Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 februarie 2015
other
Gavril Mîrza
Discurs
„Noul Cod fiscal – prioritate a programului de guvernare”
Prezentând în plenul Camerei Deputaților prioritățile programului de guvernare ale primului semestru din acest an, premierul Victor Ponta ne-a cerut să sprijinim punerea în operă a acestora, în ideea reducerii semnificative a numărului ordonanțelor de urgență. Această cerere constituie un prim act al unei noi colaborări între Parlament și Guvern și implică, desigur, decizii pertinente și din partea Președintelui României.
Prioritatea de primă importanță în susținerea premierului era ancorată în domeniul economic și fiscal și se concluziona în adoptarea noului Cod fiscal și a Codului de procedură fiscală. Obiectivul declarat al acestei măsuri este asigurarea unei legislații mult mai clare și mai predictibile în acest domeniu fundamental care este fiscalitatea.
Prezentarea proiectului de lege în ședința de guvern, în primă lectură, și supunerea acestuia dezbaterii publice îmi îngăduie câteva considerații personale, motivate în primul rând de profesia mea și, desigur, de responsabilitatea față de cei care m-au trimis aici.
Am ales să-mi argumentez poziția pe care o voi adopta față de acest proiect de lege doar prin câteva dintre principalele prevederi pe care le cuprinde, pentru că le consider de maximă importanță pentru continuarea creșterii economice realizate timp de patru ani de guvernarea Ponta. Mă refer la prevederea scăderii TVA de la 24% la 20% începând cu 1 ianuarie 2016 și la 18% de la 1 ianuarie 2018, precum și la scăderea TVA la alimente, după succesul înregistrat de scăderea TVA la pâine la 9%. Adaug prevederile referitoare la reducerea cotei contribuțiilor de asigurări sociale de stat pentru condiții normale de muncă, începând cu anul 2017, de la 10,5% la 7,5% la angajat și de
la 15,8% la 13,5% la angajator, scăderea accizei la principalele produse energetice, neimpozitarea totală a cheltuielilor angajatorilor pentru pregătirea profesională și perfecționarea angajaților, eliminarea unui număr de 19 impozite și taxe.
Această relaxare fiscală va genera beneficii semnificative pentru economia românească. Impactul pozitiv asupra creșterii economice în anul 2016 va putea fi astfel de +1,7% din PIB, în timp ce asupra consumului, indicator principal în caracterizarea nivelului de viață, impactul va fi de +1,9%. Numărul estimat al noilor locuri de muncă pentru anul 2016 este de circa 325.000. Acest lucru înseamnă, în limbajul de zi cu zi, că un număr foarte mare de români va avea șansa unor venituri decente și stabile. Și mai înseamnă, accentuez pentru unii pseudoîngrijorați, că rata șomajului, aflată oricum mult sub media Uniunii Europene, va continua să scadă în România.
Toate măsurile propuse de noile coduri vizează creșterea economică și conduc spre îndeplinirea unui deziderat major, depășirea mediei Uniunii Europene în privința PIB-ului pe cap de locuitor. Dar nu se poate omite faptul că multe dintre măsurile propuse au un puternic impact social. Dintre acestea trebuie să amintesc în mod special creșterea limitei de la care nu se vor mai percepe contribuții sociale la pensii. Alături de indexările anuale și de reparațiile aduse acestei categorii sociale de guvernarea Ponta, aceste măsuri vin să confirme respectarea promisiunilor făcute în ideea reașezării acestor români între limitele decenței și ale demnității umane.