Pe 13 ianuarie 2015, în Monitorul Oficial a fost publicat Ordinul ministrului educației nr. 5115 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP). Noul ROFUIP va intra în vigoare chiar începând cu zilele următoare și se va aplica la nivelul tuturor unităților de învățământ de stat, particular și confesional.
În acest sens, săptămâna trecută, la Palatul Parlamentului a avut loc dezbaterea intitulată „Aplicarea în
unitățile de învățământ preuniversitar a noului Regulamentcadru de organizare și funcționare”, organizată de Comisia de educație a PNL Sector 2 și OF a PNL Sector 2, la care au participat peste 90 de cadre didactice, profesori, directori de unități de învățământ, inspectori școlari, reprezentanți ai MEN.
După cum știți, ROFUIP a stârnit controverse, aprecieri, dar și nemulțumiri în rândul tuturor părților implicate: elevi, părinți, profesori... ROFUIP este un document care, în opinia generală, nu ar trebui să conțină formulări discutabile, fiind instrumentul care ar putea crea mediul normal și sănătos pentru buna funcționare a sistemului de educație, grav „rănit” în ultimii ani. Printre principalele aspecte de noutate prevăzute în acest regulament se află și cele care vizează siguranța elevului și combaterea violenței în școală.
Problema ridicată de mine în cadrul dezbaterii vine după ce, chiar la finalul anului trecut, supuneam atenției dumneavoastră, stimați colegi, raportul UNICEF conform căruia România se află pe primul loc într-un clasament al violenței în școli, având cei mai violenți elevi cu vârsta cuprinsă între 11 și 15 ani dintre toate statele lumii civilizate. Noul regulament de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitarar fi trebuit să vină cu o serie întreagă de soluții clare, bine ancorate în realitatea școlii, care să contribuie la rezolvarea acestei grave probleme de sistem. Aș vrea aici să fac o precizare: Ministerul Educației nu a făcut public un raport statistic asupra cazurilor de violență în școală în ultimii doi ani, iar una din cauze este și faptul că directorii de școli protejează imaginea unităților pe care le conduc, preferând să nu înregistreze cazurile mai puțin grave sau izolate de violență, iar inspectoratele școlare se rezumă la a centraliza raportările școlilor pentru a le transmite mai departe forului superior. Vorbim aici în special de acele cazuri care intră în competența poliției sau care răzbat în mass-media.
Stabilirea de către fiecare unitate de învățământ a cel puțin unui semn distinctiv pentru elevi și comunicarea acestora Poliției și Jandarmieriei din județul respectiv, existența unei Comisii pentru prevenirea și combaterea violenței în fiecare școală, care să adopte anual un plan operațional al unității școlare privind reducerea fenomenului violenței în mediul școlar, stipularea actelor de violență ce pot fi săvârșite în școli sunt – o serie de măsuri bune pe care le regăsim în noul ROFUIP, dar ele sunt încă formulate vag, fără a se insista asupra obligativității măsurilor care se pot lua în acest sens. Ba, mai mult, prevederile noului regulament ridică o nouă problemă care ar putea apărea în sistem: nu toți profesorii și managerii școlari sunt formați în direcția prevenirii și combaterii violenței școlare, iar consilierii psihologi au alocați, în realitate, un număr de 1.000-1.500 de elevi, deși OMECTS nr. 5.555/2011 prevedea un număr de 400 de preșcolari sau 800 de elevi la un consilier școlar, prin urmare, aceste comisii devin pur formale și monitorizează doar efectele, nu și cauzele producerii fenomenului de violență.
În acest context, am ridicat, săptămână trecută, în cadrul dezbaterii, problema nevoii completării acestui regulament cu introducerea unor puncte care să includă proiecte sau parteneriate ale școlilor cu instituțiile abilitate și cu autoritățile locale, implicarea activă a părinților și elevilor, campanii de conștientizare și informare în rândul profesorilor, elevilor și părinților, sesiuni de formare/abilitare a cadrelor didactice, a managerilor și a inspectorilor școlari în vederea profesionalizării comisiilor pentru prevenirea și combaterea
violenței din fiecare școală. Totodată, am insistat pe nevoia respectării legilor deja existente în acest domeniu, la unele dintre ele fiind chiar inițiator: Legea nr. 29/2010 pentru modificarea Legii nr. 35 /2007 privind creșterea siguranței în unitățile de învățământ și Legea nr. 25/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței în familie.
Având în vedere concluziile discuțiilor purtate cu cadrele didactice prezente la evenimentul organizat la Palatul Parlamentului și gravitatea fenomenului violenței în rândul elevilor, care ne este adusă la cunoștință, din păcate și paradoxal, de statisticile marilor organizații internaționale, vă propunem, stimați colegi, corelarea prevederilor din ROFUIP cu Strategia anticorupție în educație și cu cele două coduri etice – al profesorului și al elevului, care, deși întârzie să apară, ar putea da o greutate mai mare instrumentelor deja prevăzute, dar și un cadru propice eficientizării prevenirii și combaterii violenței în rândul elevilor, oferind o mai mare responsabilitate tuturor celor implicați în sistemul de educație românesc.
*
## „Sesiunea voinței politice transpartinice”
Ne place sau nu, e momentul să conștientizăm că situația reală în care se află Parlamentul României, instituție care beneficiază de o scădere constantă a procentului încrederii românilor, conform sondajelor de opinie, care este permanent supusă amplelor campanii de discreditare, nu mai poate continua.
Invocând superficial faptul că aspecte ce țin de funcționarea curentă a instituției în care ne desfășurăm activitatea au fost și vor fi mereu prezentate mai mult sau mai puțin corect românilor, am asistat pasivi la amplificarea unui fenomen periculos în funcționarea democrației în România. Nu ne mai permitem să lăsăm ca munca noastră și activitatea uneori cu greu susținută să fie puse la îndoială, cât timp apărăm valori certe, principii corecte, rămânând cinstiți față de cei care ne-au votat.
Aș fi tentată să zic, uitându-mă la numărul mare de inițiative legislative „uitate” în sertarele comisiilor, că am fost prea preocupați de a ne apăra și promova temele de partid, uitând că legile se fac pentru toți românii, că interesul general trebuie să primeze. Tind să cred că situația marilor dosare care au în prim-plan chiar și parlamentari ne arată că s-a greșit și că este momentul nu doar al schimbării atitudinii clasei politice, ci și al reîntoarcerii, imperativ necesară, către nevoile românilor în plan legislativ.
Simt că, mai mult ca altădată, există în rândul nostru determinare pentru a se găsi voința politică transpartinică, atât de necesară în dialogul legislativ.
Partidul Național Liberal are deja o listă însemnată de priorități legislative, unele ce țin de cadrul general al activităților politice, cum ar fi pachetul legilor electorale, Legea finanțării partidelor politice, votul prin corespondență, reducerea numărului de parlamentari, dar și o serie de inițiative legislative pe domenii precum cultura. Proiectul legii finanțării revistelor de cultură reprezentative din România și Proiectul de lege privind instituirea timbrului cultural sunt doar două dintre propunerile legislative aflate în procedură parlamentară și care vor fi susținute cu prioritate în această sesiune.
Semnalul instituirii unui dialog politic între putere și opoziție a fost dat de la cel mai înalt nivel și ne obligă și pe noi să aducem în Parlamentul României dovada clară că promovăm un parlamentarism democratic.
Stimați colegi, haideți să arătăm, fiecare în comisia de specialitate din care face parte, că avem o deschidere cel puțin rezonabilă, care să conducă la îmbunătățirea procesului legislativ și la reducerea lacunelor legislative de care ne lovim la tot pasul sau care ne sunt reproșate, uneori justificat. Totodată, vă urez o sesiune rodnică și multe proiecte menite să îmbunătățească viața cetățeanului român.
*
„Gheorghe I. Brătianu – un savant istoric martir”
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Muzeul de Istorie, în parteneriat cu Academia Română București, Colegiul Național Iași și Liga Studenților de la Istorie Iași, a organizat, în zilele de 28 și 29 ianuarie 2015, comemorarea unor personalități, victime ale represiunii staliniste, care au murit la închisoarea Sighetul Marmației, sub genericul „Gheorghe I. Brătianu – un savant istoric martir” (28 ianuarie 1898 – 27 aprilie 1953).
Am acceptat invitația de a participa la aceste manifestări de înaltă factură, alături de importante nume din lumea academică și culturală, prezentând în fața unui public elitist, la Palatul Memorial „Al. I. Cuza” de la Ruginoasa, comunicarea intitulată „Actualitatea operei savantuluipolitician Gheorghe I. Brătianu (cu o privire specială asupra lucrărilor «O enigmă și un miracol istoric: poporul român» și «Marea Neagră»”.
Fiecare dintre cei prezenți aveam motive temeinice de a ne afla acolo. Dincolo de bucuria de a fi într-o companie ce mi-a permis împărtășirea unor rafinamente spirituale cu totul speciale, pentru mine trei au fost coordonatele sentimentale care m-au determinat să îndrăznesc a-mi expune gândurile la comemorarea lui Gheorghe I. Brătianu: în primul rând, atmosfera magică a Palatului Memorial „Al. I. Cuza” de la Ruginoasa, legat de numele viitorului istoric cu o educație elevată, care avea să-l introducă foarte devreme, la numai 44 de ani, printre „nemuritorii” români de la Academie. Atmosfera istorică și culturală ce ne atrage astăzi, din nou, la Ruginoasa, ca într-un carusel bogat în informație, nu o voi uita prea curând. Apoi, faptul că amândoi am fost ieșeni prin adopție (Gheorghe I. Brătianu venind de la Ruginoasa, eu de la Fălticeni). În fine, dar nu în ultimul rând, faptul că, din iubire de neam, viitorul istoric a luptat, fiind încă minor, pentru întregirea țării, pe pământul Bucovinei, în 1917. A trecut și prin Suceava, pe care o reprezint în Parlamentul României, „această Suceavă unde”, așa cum spunea savantul-politician Gheorghe I. Brătianu, „fiecare piatră ne pomenește de mărirea strămoșilor și de slava lor nepieritoare”. Se cuvenea, așadar, ca, după aproape 100 de ani, să-i întorc vizita savantului liberal, într-un gest simbolic, dar cu convingerea că noi trebuie să ne amintim de Gheorghe I. Brătianu, poate mai ales acum, în vremuri încercate.
Acestor argumente personale li se pot adăuga numeroase altele, general valabile pentru fiecare român, din oricare colț al țării, conștient că munca istoricului Gheorghe I. Brătianu a lăsat o moștenire pe cât de necesară nouă în momentul publicării ei pe atât de puternic valorizată de trecerea anilor.
Dincolo de adevărurile istorice susținute de savant, dincolo de sintezele sale unice, dincolo de școala istoriografică brătinistă ce se prezintă ca un model, în primul rând ca rigoare și metodă de cercetare, se poate spune că viața istoricului nu este încă suficient cunoscută, ca și opera sa, care, neaflându-se la dispoziția cititorului decât prin exemplare miraculos salvate de epurări în marile biblioteci și puține reeditări, nu-și poate îndeplini menirea pentru care
a fost creată: o contribuție reprezentativă la dezvoltarea culturii românilor.
Sper totuși, stimați colegi, să vedem cât mai repede, dacă nu o ediție de opere complete, cel puțin titlurile reprezentative ale lui Gheorghe I. Brătianu în ediții accesibile publicului larg și nu mă îndoiesc nicio clipă că, indiferent de apartenența noastră politică, noi, politicienii anului 2015, vom susține o reașezare a personalității istoricului și a operei sale la locul binemeritat, în Panteonul cunoașterii și culturii românești.
Stimați colegi, vreau să vă împărtășesc faptul că Gheorghe I. Brătianu este prezentat pe placa sa comemorativă drept „martirul care a trăit, a luptat și a pătimit pentru cauza națională românească”. În contextul manifestărilor de înaltă ținută științifică și de profundă încărcătură emoțională de la Ruginoasa și Iași, nu pot să nu mă întreb câți dintre noi, cei care, cel puțin declarativ, ducem mai departe valorile Brătienilor, ne mai ghidăm în activitatea noastră politică după modelul celor care au luptat pentru cauza românească.
*
„Depolitizarea din învățământ, la un nou moment zero” Salutând intenția ministrului educației naționale de a face o prioritate din organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor de conducere din învățământul preuniversitar și la nivel de inspectorate școlare județene, îmi exprim îngrijorarea cu privire la modalitatea în care acestea se vor desfășura.
Această decizie subită vine după ce, în repetate rânduri, alături de colegii preocupați de situația și nevoia de profesionalizare a managementului unităților de învățământ, am formulat numeroase atenționări privind necesitarea organizării acestor concursuri și mai ales privind depolitizarea școlii. Subiectul a fost dezbătut inclusiv la întâlnirea pe care am avut-o săptămâna trecută în Parlamentul României cu peste 90 de cadre didactice, inspectori școlari și reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale, în cadrul dezbaterii intitulate „Aplicarea în unitățile de învățământ preuniversitar a noului Regulament-cadru de organizare și funcționare”. Concluzia este una singură: învățământul românesc este rămas mult în urma realităților sociale, a nevoilor societății românești și nimeni nu mai dorește și nu va mai accepta impunerea politicului în fața competenței și a profesionalismului.
Totodată, analizând poziția sindicatelor din învățământ față de decizia ministrului educației, Sorin Cîmpeanu, care a anunțat că în perioada imediat următoare vor demara concursurile pentru ocuparea posturilor de conducere din școli și inspectorate, după ce în prealabil vor fi întocmite metodologiile într-un sistem „repede înainte”, nu pot să nu mă întreb dacă nu există și alte motive pentru care s-a urgentat acest proces.
„Detașarea în interesul învățământului” este un fenomen ce datează din anul 2007 și consecințele lui sunt rezultatele dezastruoase de la examenele naționale, procentul alarmant al abandonului școlar și al analfabetismului, numărul extrem de mare al cazurilor de violență înregistate în școală. Profesorii și-au exprimat public, săptămâna trecută, nemulțumirea privind repetatele situații în care apartenența politică a stat la baza ocupării funcției de director de școală, ba, mai mult, a fost chiar singurul criteriu avut în vedere.
Nu mai este loc în învățământul românesc pentru dascăli slab pregătiți, compromiși moral, lipsiți de profesionalism, pentru numiri politice, care s-au dovedit nocive pentru sistem
prin rezultatele proaste înregistrate. Este momentul să încurajăm competența, principialitatea, moralitatea și dorința de profesionalizare a managementului în școală.
Nu vreau ca aceste concursuri care vor începe chiar din luna februarie să se dovedească a fi o încercare disperată a guvernării actuale de a-și impune oameni fideli în posturi de conducere, iar dacă vom primi acest semnal, îmi doresc ca orice situație de acest gen să nu fie tolerată. Orice formă de abuz, de intenție de subordonare politică a școlii trebuie blocată!
Este un nou moment zero, în care putem reveni la modalitatea corectă de organizare a concursurilor din sistemul de învățământ, la tratarea cu respect a cadrelor didactice, a elevilor și părinților. Alături de colegii parlamentari PNL solicităm ferm depolitizarea oricăror acțiuni ce privesc managementul școlar, introducerea unor măsuri suplimentare, care să anuleze posibilitatea de fraudare a acestor concursuri, precum și implicarea societății civile în vederea transparentizării tuturor deciziilor care însoțesc procesul de organizare a probelor de concurs.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.