Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 septembrie 2009
procedural · respins
Ioan Andreica
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Domnule președinte,
## Doamnelor și domnilor senatori,
Adoptarea acestui proiect de lege ar conduce la măsuri foarte periculoase în domeniul construcțiilor, și anume: autorizația de construire nu este un document oarecare, care poate fi aprobat sau refuzat, ci este un document care se inițiază, se tipărește și se eliberează de către autoritatea publică locală pe baza avizelor primite – avize impuse în certificatul de urbanism –, pe baza documentației tehnice. Acolo sunt o serie de cerințe și nu poate fi aprobat tacit un act care nu a fost întocmit și redactat de nimeni. De aceea, considerăm că nu poate fi susținută o asemenea inițiativă legislativă.
În plus, mai spun că în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/2008 privind modificarea Legii nr. 50/1991 am prevăzut măsuri de sancționare mai dure decât cele anterioare pentru cei care nu emit în termen de 30 de zile autorizația de construire.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.