Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 iunie 2013
Dezbatere proiect de lege · respins
Constantin Dascălu
Discurs
Nu am vorbit în această sesiune până acum, dar este o chestiune extrem de importantă, asupra căreia aș vrea să atrag atenția colegilor mei din Parlamentul României, pentru că, odată cu aprobarea acestei legi, pe care și noi o susținem, trebuie să avem în vedere păstrarea patrimoniului statului român.
În 1990, printr-un decret-lege, Frontul Salvării Naționale a trecut de la Banca Națională a României la Poșta Română Fondul național de timbre al României. Acest Fond național de timbre al României constituie un patrimoniu național. Are peste 16 milioane de timbre, dintre care 3.000 de timbre sunt unicat în lume. Conține matrițe, schițe, eu știu, tot ceea ce s-a făcut pentru a distribui timbre în România.
Vă dați seama cât de important a fost acest lucru, dacă atunci când se trăgea cu gloanțe afară Frontul Salvării Naționale asta a avut cel mai important lucru de făcut, să treacă acest patrimoniu inestimabil al statului român – Fondul național de timbre – de la Banca Națională a României la Poșta Română.
Or, eu cred că Poșta Română nu trebuie privatizată până când Fondul național de timbre al României nu trece înapoi la Banca Națională sau la statul român, oricum. Nu trebuie privatizat, odată cu Poșta Română, și Fondul național de timbre, care..., eu n-am văzut un raport de evaluare până acum, dar, după părerea mea, poate să valoreze miliarde de euro acest Fond național de timbre al României. Este istoria României în acest Fond național de timbre al României.
Și, deci, înainte de a se privatiza Poșta Română, în caz că va fi luată această decizie, Fondul național de timbre al României trebuie să treacă înapoi la Banca Națională sau la altă autoritate publică. Dar cred că acolo îi este locul, la Banca Națională a României.
Din informațiile pe care le am eu, Banca Națională nu ar mai prelua acest fond, deoarece, între timp, se constată niște lipsuri față de modul în care a fost predat acest Fond național de timbre de la Banca Națională la Poșta Română. În vreo 20 de ani s-au întâmplat niște lucruri pe-acolo.
Deci, pe zi ce trece, constatăm că în România s-au întâmplat lucruri care țin, eu știu, poate de instituțiile abilitate
ale statului și, poate, cu această ocazie, cine trebuie să audă aude, și poate este cazul chiar și Parlamentul României să constituie o comisie de anchetă parlamentară privind acest lucru. Ce s-a întâmplat cu Fondul național de timbre al României? De ce în 1990 el a fost trecut de la Banca Națională la Poșta Română?
Ce s-a întâmplat cu acest patrimoniu național între timp, pentru că este foarte important acest lucru, valoarea pe care o are acest Fond național de timbre, după părerea mea, este inestimabilă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.