Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 decembrie 2009
Declarații politice · respins
Valeriu Ștefan Zgonea
Discurs
„Nu avem Guvern, nu avem buget, nu avem un program anticriză!”
Îmi propusesem să nu fac astăzi nicio referire la alegerile prezidențiale, însă trebuie să subliniez câteva lucruri, pentru că s-au înregistrat unele recorduri neașteptate și nedorite.
Mai întâi, în România anului 2009, pe 6 decembrie, până și liniștea celor trecuți în neființă a fost tulburată, unele persoane decedate exprimându-și voința politică prin vot. Fără îndoială, am asistat la un fenomen paranormal care ar merita mai multă atenție. Totodată, la ambasadele din străinătate am doborât recordul de viteză cu care se poate vota pe planetă. Un alt fenomen neelucidat vizează cetățenii care susțin că nu au fost la vot, dar care figurează pe liste în rândul celor care au pus ștampila pe numele unui candidat, precum și persoane cu CNP-uri care nu există. Dar mai contează altceva decât votul liber exprimat? Mai sunt și cetățenii care au votat de mai multe ori, dornici să contribuie din plin la consolidarea democrației. De asemenea, unele procese-verbale au suferit modificări nebănuite în drumul de la secția de votare la Biroul Electoral Județean, ceea ce sporește numărul fenomenelor paranormale.
Frauda la alegerile prezidențiale a atins proporții care pun sub semnul întrebării democrația românească. Nu putem închide ochii în fața acestor fraude, nu putem accepta minciuna, furtul și abuzul!
După toate aceste „întâmplări” din România, președintele Traian Băsescu a lansat cu seninătate o invitație la calm și reconciliere. Astfel, medicul Irinel Popescu a fost demis imediat de la conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, un parlamentar a fost ridicat de pe stradă, iar primarii social-democrați sunt amenințați zilnic că nu vor primi fonduri, ci controale care să-i determine să-și schimbe opțiunile politice. Prefecții strigă în gura mare că toți cei care nu au îmbrăcat culoarea portocalie vor fi mutați, cu birouri cu tot, pe holurile instituției sau chiar pe trotuare, pentru a beneficia de un decor natural.
Dincolo de aceste aspecte electorale, postelectorale și pe alocuri penale, s-au mai întâmplat câteva lucruri în România, în ultimele săptămâni. Leul s-a depreciat, rata șomajului a crescut, indicii Bursei de Valori București au înregistrat pierderi semnificative.
Nu avem Guvern, nu avem buget, nu avem un program anticriză!
De o lună și jumătate, Traian Băsescu și Emil Boc refuză să trimită în Parlament un proiect de buget. Riscul de a nu primi la timp a treia tranșă din banii de la FMI este real. Problemele economice și sociale se vor agrava! Este de așteptat ca situația șomajului să se deterioreze în continuare, previziunile la nivel european fiind îngrijorătoare. Comisia Europeană a anunțat că estimează o rată a șomajului de peste 10% în 2010. Săptămâna trecută, la Bruxelles, a avut loc Consiliul European de iarnă, primul de după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Principala preocupare a fost conturarea unui plan social ambițios pentru a lupta împotriva șomajului în creștere.