Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 mai 2013
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Florin Gheorghe
Discurs
„Nu... banilor negri!”
Am hotărât să susțin o declarație politică ce are ca subiect protestul meu asupra banilor negri care circulă în economia
locală constănțeană, în special în investițiile din stațiunea Mamaia, cu girul primarului Mazăre. De ce spun acest lucru?
Uimit, l-am ascultat pe primarul Mazăre de sărbătoarea Paștelui, la o emisiune pe un post TV național, declarând că pe el nu-l interesează sursa banilor (albi sau negri), atâta vreme cât sunt investiți în stațiunea mult iubită de dânsul. Se impune să-i aducem la cunoștință primarului câteva aspecte, și anume: banii negri ce apar într-o investiție sau cheltuială la un moment dat într-un loc anume, de fapt, sunt bani sustrași anterior de la impozite și taxe din alt loc. Tot furt se numește. Diferă doar perioada și uneori zona.
Un alt aspect se referă la credibilitatea celor care investesc astfel de bani. Proverbul „Lupul își schimbă părul, dar năravul ba” se potrivește perfect în această situație. Persoanele care au obținut sume mari de bani din evaziune fiscală, ca să nu mai vorbim de trafic de droguri sau trafic de persoane, vor continua să eludeze atât bugetul local, cât și pe cel central.
Un ultim aspect vizează chiar corectitudinea primarului. Nu poți susține o astfel de idee, atâta vreme cât beneficiezi de încrederea majorității constănțenilor care cer un anume spirit al corectitudinii și dreptății. Primarul Mazăre ar fi trebuit să se exprime exact invers, și anume să fie foarte grijuliu față de proveniența legală a sumelor investite în stațiunea Mamaia.
În speranța că nu este târziu ca primarul să-și revizuiască atitudinea, îi atragem atenția asupra următorului fapt posibil: oare i-ar conveni ca sume „furate” prin evaziune de la bugetul local să fie „albite” prin investiții în Constanța sau în alte zone?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.