Ovidiu Ioan Silaghi

Nu credeam, după o perioadă, anii 2003–2005, în care P.N.L. a împărțit și cele bune și cele rele cu Traian Băsescu, că realitatea mă va pune în situația de a constata că între două personaje politice diametral opuse, adversari aprigi pe scena politică, Traian Băsescu și Ion Iliescu, se poate pune semnul egalității. Nu sunt eu cel care a căutat această apropiere. Ea a reieșit din ultimele declarații publice făcute de actualul șef al statului.

La două ore după închiderea urnelor, pe 25 noiembrie, președintele Traian Băsescu afirma că „acele aproape 5 milioane de votanți la referendum” reprezintă „segmentul de populație activ în viața politică”. Șeful statului mai caracteriza votanții la referendum ca fiind un „nucleu dur, interesat de viața politică a țării (...) oameni care nu doresc o cale de mijloc. Ei au votat precis pentru votul uninominal majoritar...”

Cu patru ani înainte, imediat după referendumul pentru revizuirea Constituției, președintele de atunci, Ion Iliescu, spunea: „Cine nu votează se cheamă că nici nu mai trebuie să fie luat în considerare. Trebuie și noi să ignorăm părerea celor care nu vor să și-o exprime...”

Dacă la acest capitol, tonul domnului Ion Iliescu este mai dur decât al urmașului său, esența este aceeași: ambii

președinți consideră că doar votanții la referendum contează, refuzând totodată să țină cont și de (o)poziția celor care nu au fost la urne.

Vă rog însă să fiți atenți la următorul set de declarații: Ion Iliescu (2003): „Potrivit reglementărilor legale actuale, pentru ca alegerile sau referendumul să fie validate este necesară prezența la urne a cel puțin 50% plus unu din numărul persoanelor cu drept de vot. De ce? Consider că trebuie adoptate unele reglementări legislative care să permită validarea alegerilor sau a referendumurilor indiferent de numărul cetățenilor care se prezintă la vot”. Traian Băsescu (2007): „N-aș trata cu indiferență acest rezultat (al referendumului – n.a.) prevalându-mă de o lege, pe care o consider strâmbă (...) Va trebui probabil să analizăm cu responsabilitate și Legea referendumului. Astăzi am avut proba inechității ei. (...) Introducerea artificială a unui prag de 50% plus 1 din electoratul din listă pentru validarea unui referendum arată discriminarea pe care politicienii o practică atunci când cetățenii români sunt chemați la vot împotriva interesului lor, dar în interesul românilor. Condițiile sunt să fie validate numai acele consultări electorale care sunt în interesul politicienilor. Cred că o astfel de limită ar putea fi stabilită, 50% plus 1 din cei înscriși în listă, condiție de validare a unui referendum, numai dacă în România ar fi votul obligatoriu”. Vă las pe dumneavoastră, doamnelor și domnilor deputați, să analizați cele două declarații și să observați dacă există vreo diferență.

P.S.: În 2003 însă nu se putea pune semnul egal între Traian Băsescu și Ion Iliescu. La propunerea domnului Iliescu de a se modifica Legea referendumului, Traian Băsescu a protestat vehement: „După 13 ani, Ion Iliescu n-a înțeles încă esența democrației, care presupune tocmai pronunțarea a cel puțin jumătate plus unu din electoratul cu drept de vot. Înainte de 1989 era susținătorul votului cu 100%, iar acum nu mai vrea nici măcar 50%”. În 2007, Traian Băsescu îl contrazice și pe Traian Băsescu cel din 2003. Personal, eu aștept ca Traian Băsescu să redevină cel din 2003.