Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 februarie 2008
Informare · informare
Cristian Rădulescu
Discurs
Nu, dat fiind ceea ce vreau să anunț, strict. În rest, față de dumneavoastră am aceeași considerație deosebită.
Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal, prin membrii săi, depune, domnule președinte, stimați colegi, o moțiune simplă cu titlul „Anulați taxa de primă înmatriculare!”, care se referă la felul în care, în general, Guvernul Tăriceanu II abordează politica fiscală departe de interesul general și de nivelul de trai al cetățenilor, dar și total alăturea față de cerințele europene și, în special, sigur, referitor la discutatul
subiect al taxei de primă înmatriculare, a cărei anulare noi o cerem împreună cu returnarea banilor către cetățenii păgubiți. Există toate semnăturile în anexă, există motivarea impusă de către regulament. V-o înmânez, urmând ca să dispuneți — și președintele Camerei să dispună — tot graficul necesar pentru dezbaterea acestei moțiuni.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.