Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 septembrie 2011
procedural · adoptat
Petre Daea
Discurs
Nu, domnule președinte al Senatului. Preocuparea dumneavoastră este să înceapă cu ora 16.00, nu cu ora 16.30, pentru că acesta este programul.
Eu vreau să rămân constant și să revin cu rugămintea de a lăsa primul proiect de lege – prin primul proiect de lege înțelegând cel înscris la punctul 1 din ordinea de zi – să-l discutăm, să-l analizăm în comisii, să mai stabilim cum vom putea, mai ales că doamna ministru a fost astăzi și în Biroul permanent al Senatului. Am apreciat prezența Domniei Sale și am apreciat și strădania Domniei Sale de a perfecționa legea.
Cred că este bine și vă rog să supuneți la vot scoaterea din ordinea de zi a acestui act normativ.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.