Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 septembrie 2012
Informare · informare
Cezar Florin Preda
Discurs
Nu, domnule, vreau să discut pe amendament, așa cum ministerul..., deci comisia n-a putut să dea o explicație la microfon la acest amendament, spunând că este un amendament al Guvernului. A venit doamna secretar de stat aici și a spus o chestiune care n-are legătură cu conținutul amendamentului, spunând că acele declarații se fac fără acte. Aceste declarații se fac. Or, în amendament spune clar: depune, are obligația de a depune din 3 în 3 luni în zona teritorială unde își are domiciliul, pe propria răspundere, trebuie să depună o declarație.
Vă rog să fiți precisă, pentru că birocrația se dublează, nu se scurtează decât în condițiile în care președintele comisiei a antamat cealaltă acordare de ajutor social. Deci, vă rog frumos, nu pasați de la comisie la Guvern, iar Guvernul spune altceva decât a scris în amendament. Eu cred că trebuie să fim preciși, pentru că discutăm cum votăm, dacă acest amendament, care este aprobat de comisie, trece sau nu trece, și asta-i la 14.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.