Ion Eparu

## „Nu este loc de haos în cercetare”

Trăim într-o epocă în care mințile sclipitoare sunt cel mai de preț bun al fiecărei nații. Din păcate, România a irosit decenii întregi nevalorificând această resursă de care, e

limpede pentru toată lumea, nu ducem lipsă. În timp ce alte state așază educația, în general, și cercetarea, în special, printre priorități, noi am abordat o cale greșită, induși în eroare de faptul că știința nu oferă rezultate palpabile, imediate. Să spunem că noi, românii, am fost prinși într-un context care ne-a presat să ne ocupăm de problemele imediate. Numai că, de atâția ani, acestea nu încetează să apară, fapt care a făcut ca cercetarea să fie mereu lăsată la urmă.

Am ajuns în ziua de azi când elitele din școlile românești sunt recrutate de universități de renume chiar cu un an–doi înainte de absolvirea liceului. Câți dintre aceștia au refuzat o asemenea oportunitate?

Am ajuns în ziua de azi când cei mai buni studenți, cei care au mai rămas în universitățile din România, după ce mulți din generația lor și-au luat lumea în cap, sunt deschiși oricărei oferte venite de peste hotare și numai pentru că asta le aduce bani mai mulți decât salariul pe care l-ar avea în țara lor după o viață de muncă. Pur și simplu, condițiile în care își pot desfășura activitatea, șansa de a avansa, de a evolua, de a se face remarcați sunt altele.

Și, dacă tot vorbim despre știință și cercetare, mă duc cu gândul la un celebru concept științific, desprins din teoria haosului. „Efectul fluturelui” susține, într-o abordare simplistă, pe înțelesul tuturor, că mișcarea aripilor într-o parte a lumii poate provoca un taifun de cealaltă parte a planetei. Mințile geniale ale românilor, în care investim de la naștere până la majorat, ajung să își dovedească valoarea la mii de kilometri distanță de casă, aducând renume statelor adoptive, și nu României.

De aceea, în ceea ce privește educația și cercetarea ar trebui să fim extrem de categorici. Noi discutăm despre un sistem de învățământ care a produs zeci de ani la rând specialiști care și-au găsit locuri de muncă oriunde. Acum pe cine să trimitem în cercetare sau, mai degrabă, cine se va duce să-și vândă un așa lucru de preț, o minte sclipitoare, pe doi bani? Educația și cercetarea sunt, cu adevărat, priorități naționale și ar trebui tratate ca atare! Nu sunt un moft, nu sunt o aliniere la un trend. Plasarea lor pe această poziție este o necesitate, dacă vrem să ne considerăm, dar mai ales să fim un stat modern. Consider că primul pas în acest sens a fost făcut, prin prorogarea termenului pentru intrarea în vigoare a noii ordonanțe privind finanțarea, permițând, astfel, institutelor de cercetare să beneficieze tot de procedura cunoscută ca finanțare-nucleu. Practic, ne aflăm în pragul unui blocaj în acest sector și, poate pentru prima dată după mulți ani, cercetarea a primit atenție la timp. Este un semn că vrem să fim un stat civilizat, modern, și că vrem să așezăm cercetarea printre prioritățile noastre. De acum trebuie să confirmăm însă că avem o politică realistă și consecventă, iar anul viitor nu vom mai vorbi despre o nouă amânare, ci despre introducerea noii proceduri de finanțare care va revigora acest domeniu, unul dintre cele cu mari șanse să promoveze România de la statutul de sursă ieftină de oameni geniali la o piesă importantă în competiția pentru supremația științifică și tehnologică.