Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 octombrie 2007
other
Relu Fenechiu
Discurs
Nu există o procedură de amânare în plen, ar putea exista o retrimitere la comisie, dar nu este cazul, pentru că este o cerere de reexaminare a președintelui, nu este o lege în procedura normală de dezbatere.
Repet, această lege, în forma actuală, rezolvă și problema pe care a ridicat-o doamna deputat, în sensul că pot fi cumpărate sediile și după perioada în care legea inițială a funcționat. Și, independent de acest articol care vorbește despre cumpărarea sediilor, pot fi închiriate sedii și de la alte instituții decât de la administrația publică locală, în condițiile în care administrația publică locală nu dispune de spații necesare pentru sediile partidelor.
Așa încât, de dragul de a rezolva problema unui coleg care mai are o inițiativă legislativă, nu cred că este cazul să mai amânăm această lege.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.