Lucreția Roșca

„Nu forțați nota, pentru că riscați închiderea!” Domnule președinte Traian Băsescu, de ce sunteți supărat pe gălățeni?

La alegerile prezidențiale din 2009 ei v-au preferat într-un procent de 50,83%.

Problema despre frigul din casele lor, rezultat dintr-un război cu accente politice, care nu se va finaliza sigur fără implicarea Guvernului, o cunoașteți desigur și acesta va fi un alt subiect pentru care voi face declarații publice.

Știți cum este să stai în Galați, într-un apartament fără căldură și să fii angajat la Combinatul Siderurgic Arcelor Mittal, rămas printre cei 8.000 de angajați (după ce 40.000 de oameni au fost disponibilizați), să ai un salariu spre minim pe economie (de exemplu, furnalist CAM Galați, aproximativ 300 euro pe lună, față de un furnalist din Franța, Belgia, care au 3.000 euro pe lună), să știi că patronatul urmează să declanșeze operațiunea negocierii salariilor pentru 2012 și să auzi declarațiile Președintelui României, care-ți recomandă „Nu forțați nota, pentru că riscați închiderea!”?

Știți bine că modificarea adusă de Guvernul Boc Codului muncii favorizează angajatorul!

Știți bine că masa sindicală din combinat și România este destrămată!

Știți bine că Legea dialogului social este neclară și neaplicabilă!

Cei 8.000 de angajați ai CAM, români în țara lor, după recomandarea dumneavoastră, care evident apără interesele patronatului, rămân cu statutul de sclavi!

În 2009, după izbucnirea crizei economice, reprezentanții sindicatului au venit și v-au cerut să vă implicați în salvarea siderurgiei românești. V-au oferit și soluția: frânarea importurilor de produse finite și încurajarea producției interne prin comenzi ferme din partea statului pentru marile proiecte de infrastructură: drumuri, poduri etc.

Ei declară acum: „Dumnealui ne-a spus atunci că nu are cum să ne ajute, pentru că suntem la patron. Acum de ce se bagă? Mai bine să ne lase!”. „Normal că suntem conștienți că trebuie să păstrăm locurile de muncă, dar nu acceptăm să fim tratați precum sclavii!”

Interesată de soarta gălățenilor pe care îi reprezint, vă fac cunoscut un apel de disperare a unui cetățean, care semnează anonim, la un articol de presă locală. Nu uitați versurile lui Coșbuc, mai actuale acum decât oricând:

„Când nu vom mai putea răbda, Când foamea ne va răscula, Cristoși să fiți, nu veți scăpa Nici în mormânt!”