Ilie Dan Barna

„Nu ne puteți scoate afară din Europa, indiferent cât de mult vă doriți!”

Politica anti-UE a domnului Liviu Dragnea este deja o constantă a ultimilor ani, mai ales de când instituțiile europene „și-au permis” să atragă atenția, frecvent și din ce în ce mai apăsat, asupra neregulilor și derapajelor grave pe care guvernele PSD–ALDE le-au comis și le comit în domeniul justiției, în economie ș.a.m.d.

În ultima vreme însă se observă din ce în ce mai clar cum politica domnului Dragnea a devenit nu doar politica oficială a PSD, dar și a Guvernului României și a întregii majorități parlamentare. Prin absolut fiecare ieșire publică pe tema Uniunii Europene și în fiecare decizie de politică externă luată în ultima perioadă de guvernanții României și de parlamentarii PSD–ALDE constanta este poziționarea împotriva Uniunii Europene, împotriva deciziilor europene și, poate mai grav, alături de state ale căror derapaje eurosceptice, naționaliste și chiar proruse sunt deja bine-cunoscute, așa cum sunt Cehia sau Ungaria.

Mai nou, pentru oamenii lui Liviu Dragnea nici măcar ordinea constituțională, rigorile diplomatice ori legislația internă nu mai au nicio valoare în fața interesului personal al „găștii” președintelui PSD. Dacă am ajuns, în 2018, să contestăm autoritatea Președintelui României în politica externă și să considerăm că postura României în relațiile cu aliații din UE și NATO poate fi făcută după ureche și după dispoziția domnului Dragnea înseamnă că suntem încă departe de a atinge o democrație reală în România.

Ultimele săptămâni au aruncat în mod efectiv în aer întreaga noastră credibilitate în plan extern, mai ales în Uniunea Europeană, transmițând semnalul că România nu doar că nu este consecventă în plan extern, nu doar că nu își bazează conduita externă pe o dezbatere serioasă în plan intern și pe negocieri cu toți partenerii noștri, dar și că statul român nu mai respectă normele diplomatice și chiar legislația internă. În această direcție nu m-ar mira să căpătăm imaginea unui stat incapabil de guvernare, un fel de „stat eșuat” în interiorul Uniunii Europene. Iar dacă ne uităm pe cifrele economice, la dezastrul tot mai evident din sănătate și educație, ori către semnalele foarte grave privind creșterea infracționalității în România, pe fondul disponibilizărilor masive efectuate în Ministerul de Interne, am putea realiza cu stupoare că un astfel de scenariu ilustrează o realitate în devenire.

Săptămâna trecută am aniversat ultima zi a Europei înainte de preluarea de către România a președinției Consiliului UE. Guvernul PSD–ALDE și reprezentanții lor din Parlament – pentru că, realist vorbind, în niciun caz nu sunt reprezentanții cetățenilor – încearcă în continuare

să transmită imaginea că sunt stăpâni pe situație și în acest proiect imens pentru România în UE. În realitate însă, nu doar că pregătirile pentru acest moment crucial pentru România postaderare sunt întârziate, pe anumite paliere acestea nu există deloc. Mă tot întreb de ceva timp ce se va întâmpla cu dimensiunea parlamentară a președinției române la Consiliul UE. Cine și cu ce resurse se va ocupa de această parte? Senzația tot mai evidentă și probată de toate dezbaterile la care am asistat, mai ales cu parteneri externi veniți să împărtășească experiența proprie, este că și acest proiect este deja unul eșuat. Probabil că și în acest caz pregătirile sunt încurcate de dorința lui Liviu Dragnea de a-l prelua „pe persoană fizică” și că îl folosește doar ca pe un alt instrument pentru preamărire personală sau, de ce nu?, ca element de negociere individuală în plan național și european.