Alexandru Athanasiu

De aici a apărut, ca să știm etiologia fenomenului, că altfel vorbim pe deasupra, de aici a apărut acest proces judiciar multiplicat cu toți magistrații care au dat în judecată Guvernul, care prin legi ale bugetului succesive a suspendat plata acestor sporuri.

Acum că știm fotografia lucrurilor – că este bine să știm! –, iată situația exactă de unde au apărut aceste salarii mari ale magistraților: prin introducerea nelegală a unor sporuri într-un sistem de remunerare din care, prin ipoteză, le eliminase pe ideea că trebuie indemnizați cu sume fixe. De aici cavalcada de procese, de plăți și, acum, discuția noastră de etapizare a restituirii banilor cuveniți judecătorilor în viziunea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

## Domnule președinte,

## Distins Senat,

Avem de-a face cu o situație extrem de paradoxală, dacă nu chiar rizibilă. Noi aici trebuie să rezolvăm o ordonanță care nu mai poate crea, la rândul ei, discriminare, pentru că unii au fost satisfăcuți de aceste drepturi. Nu putem să ne opunem acestei ordonanțe, pentru că a ne opune ordonanței ar însemna că cei mai iuți de picior pe hotărâre judecătorească au fost serviți, au primit banii, iar ceilalți nu-i mai primesc. Abia acum am discriminat la puterea a doua.

Ceea ce însă trebuie să rămână în atenția noastră, ca for nu numai legislativ, dar și politic, este că Guvernul nu a făcut nimic pentru a ataca nelegalitatea acelei hotărâri, a acelei legi de salarizare specială a magistraților, și iată cât de ironic este timpul, cum se răzbună el mult mai târziu împotriva aceluiași Guvern delăsător. Deci el nu a luat măsuri pentru a pune la punct salarizarea remunerării demnitarilor care au fost „discriminați” prin faptul că, iată, parlamentarii nu primesc sporuri, magistrații primesc sporuri, ceea ce este absolut aberant și caraghios într-un stat de drept. Acum însă a venit nota de plată, factura, s-a dat drumul la gaz și lumea vrea banii, pentru că s-au lăsat ani întregi fără o intervenție legislativă. Este datoria, așadar, a Parlamentului, pentru că de Guvern ne-am lămurit.

Domnul prim-ministru, ca de obicei și mai ales în ultima vreme, invoca salariile mari ale magistraților, neobservând că supărarea dumnealui nu trebuie să fie una doar de ordin moral, nu doar din viscerele sensibile ale dânsului se trezește un sentiment de revoltă, ci trebuia să se uite că este nelegală acea lege de salarizare a magistraților și că intra în misiunea sa instituțională să facă îndreptările cuvenite, așa cum zilnic ne bombardează cu ordonanțe de urgență, România fiind, nu știu, „un azil de noapte” gorkian sau, eu știu?, o cantină socială în care urgenta nevoie este prezentă zilnic în viața noastră. Păi să mai lase ordonanțele de urgență, care oricum sunt o delegare legislativă de sorginte excepțională, și să se ocupe să îndrepte legislația care astăzi, cu mâna Parlamentului, trebuie să fie îndreptată neexistând soluția alternativă.