Ioan Balan

„Nu s-a învățat nimic din lecția bacalaureatului trecut?!” Poate mulți au uitat deja, însă nu și eu, emoțiile vii stârnite în întreaga țară de eșecul masiv al absolvenților de liceu la așa-zisul „test al vieții”, la bacalaureatul de anul trecut. Ceea ce poate că m-a mirat la acel moment a fost, de fapt, normalitatea reflectată în faptul că majoritatea părinților și absolvenților nu au găsit vreun vinovat instituțional sau vreun alt țap ispășitor.

Mai mult ca niciodată, a existat un consens fără echivoc în societatea românească asupra faptului că minciuna în care au fost împinși copiii vreme de douăzeci de ani a produs acest eșec. Atunci când minciuna a fost stopată, adevărul dureros a ieșit la suprafață.

Nu cred că este cineva care s-ar fi bucurat că acest adevăr a fost scump plătit cu destinele unor tineri și tinere care au trebuit să o ia de la capăt. Din fericire, mulți elevi au profitat de a doua șansă și au promovat bacalaureatul în sesiunea din toamna anului trecut, însă destul de mulți se pregătesc pentru o nouă șansă anul acesta.

Când am spus, la începutul acestei declarații politice, că mulți au uitat bacalaureatul din 2011, m-am referit la acțiunile la care m-aș fi așteptat din partea tuturor actorilor implicați și care nu au avut însă loc în anul care tocmai s-a scurs.

A nu se înțelege că mi-am îndreptat atenția exclusiv asupra Ministerului Educației, ci mesajul meu este îndreptat și către profesori, părinți, elevi și chiar către mass-media. Fiecare dintre acești actori poate contribui în mod decisiv la performanțele elevilor, nu numai la viitorul examen de bacalaureat, ci chiar pentru tot restul vieții.

Intervenția mea de astăzi se dorește a fi o avertizare timpurie asupra rezultatelor care se prefigurează la viitorul examen de bacalaureat, prin prisma testărilor/simulărilor deja efectuate în câteva dintre județele țării.

Rezultatele acestor pretestări îmi dau puternice emoții, având în vedere că, de pildă, în județul Iași au obținut notă de trecere doar 27% din elevii testați, existând licee unde niciunul dintre elevi nu a obținut nota minimă de promovare. Așadar, istoria pare să se repete într-un destin implacabil, iar noi, toți, ne dovedim insuficient de doritori să o stopăm.

Profesorii afirmă că elevii sunt lipsiți de interes, autoritățile că profesorii nu se dedică suficient, părinții, pe de altă parte, caută să compenseze lipsa de implicare a copiilor prin cursuri în particular. Cu toții par neinspirați la probleme care nu mai țin nici de legislație și nici de management, ci de atragerea copiilor către învățătură.

Apatia elevilor, care provine, potrivit unora dintre aceștia, din lipsa de perspective în ocuparea unui loc de muncă bine plătit, ar trebui să pună pe gânduri toate autoritățile din România și să sensibilizeze inclusiv mediul privat, prin implicarea acestuia și susținerea unui sistem educațional care face eforturi să se reformeze ca să performeze.