Tendința din ultima perioadă de a culpabiliza întregul sistem de învățământ românesc este păguboasă, dar și dăunătoare și periculoasă pentru buna funcționare a educației românești. În opinia mea, nu cred că trebuie să generalizăm situațiile prezentate de mass-media, unele dintre ele poate voit exagerate, pentru a generaliza la maniera distructivă prezentată în ultimele zile. Susțin cu tărie că denigrarea învățământului românesc în ansamblul său nu va aduce nimănui nimic de câștigat, nici corpului dascălilor, nici elevilor și cu atât mai puțin părinților. Consider că în cazurile în care acel fond al clasei a fost folosit în beneficiul elevilor, respectiv acolo unde s-au achiziționat bunuri folositoare elevilor și procesului de învățământ în general, nu am asistat la niciun fel de delict. Pe de altă parte, în situațiile în care s-a exagerat cu cadourile și cu anumite pretenții excesive, cum ar fi cele pentru femeile de serviciu sau paznici, lucrurile ar trebui lămurite, iar vinovații să fie sancționați conform legii. Nu pot fi însă de acord cu anumite poziții care distrug reputația tuturor învățătorilor și profesorilor, din moment ce o floare și o ciocolată li se ofereau de când lumea...
Să ne punem astfel întrebarea firească: chiar așa de plin este învățământul românesc de dascăli păcătoși, imorali și corupți? Desigur, nu sunt de agreat situațiile care țin primele pagini ale mass-mediei în aceste zile, dar nici educația de la noi nu se desfășoară doar în școli private, așa-zis de fițe. Școli sunt în toată țara, în ele învață copii din toate mediile sociale, iar dascălii, pe lângă instruirea și educarea lor, țin în multe cazuri și loc de părinți, în adevăratul sens al cuvântului. Nu se vorbește deloc despre dascălii care aduc de acasă, de la copiii lor, hăinuțe pentru a-i îmbrăca pe copiii mai puțin îngrijiți de familiile lor, despre dascălii care mai pun un sandvici în plus în poșetă să-l dea elevului său care-i spune că-i flămând. Știu părinții de câtă putere are nevoie un dascăl să școlarizeze un copil cu nevoi speciale, să îi facă programa adaptată, să îl încurajeze, să-i învețe pe ceilalți elevi să îl accepte și să îl ajute să se integreze și să învețe?! Da, unii știu. Sunt puțini însă și se bucură de acest lucru, că doar nu au nimic mai scump decât copilul lor și nu vor să îl știe marginalizat. În acest context, ar fi frumos să iasă și un astfel de părinte la televiziune și să vorbească despre dascălul copilului lui.
Cunosc o sumedenie de dascăli, învățători și profesori, care, în zeci de ani petrecuți la catedră, deși s-au confruntat cu toate aceste situații, ba chiar cu unele mai speciale, nu au așteptat să fie recompensați cu nimic în plus decât doar ce li s-a cuvenit în urma muncii lor. Poate că la acest capitol ministerul de resort ar trebui să intervină mai ferm, pentru a le reda dascălilor demnitatea pierdută prin repetatele tăieri de salarii, sporuri și venituri, pentru că nu poți să ai pretenții la un învățământ de calitate fără fonduri și fără a stimula performanța.
„Învățăturile marelui Eminescu, mai actuale ca oricând!” Dincolo de faptul că a fost cel mai mare poet al țării noastre, marele Mihai Eminescu, de la nașterea căruia am omagiat recent 164 de ani, a fost și un om politic cu atitudini conservatoare de prim rang al acelor vremuri. Nucleul principal al activității de jurnalist politic a lui Mihai Eminescu s-a desfășurat timp de șase ani, în perioada 1877–1883, la cotidianul „Timpul”, oficial al Partidului Conservator, unde, în 1880 și 1881, a fost redactor-șef. Ocazional, Eminescu a colaborat cu articole politice sau pe teme culturale și la alte reviste sau gazete ale epocii, în perioada 1870–1877, publicând în „Albina”, „Familia” lui Iosif Vulcan, „Federațiunea”, „Convorbiri literare”, „Curierul de Iași”.
Convingerile sale erau în linii mari în acord cu cele ale conservatorilor și în special cu ale fracțiunii junimiste, condusă de Petre Carp și Titu Maiorescu. Cu toate acestea, în articolele sale, și-a exprimat adeseori părerile proprii, care nu corespundeau întotdeauna liniei oficiale a partidului, ceea ce a provocat proteste și nemulțumiri din partea unor conservatori. Din cauza implicării sale afective în evenimentele politice și ca urmare a conștiinciozității sale în îndeplinirea obligațiilor de redactor, oboseala și dezamăgirile acumulate în cei șase ani au avut o contribuție importantă la declanșarea crizei maniaco-depresive din iunie 1883. Într-o scrisoare de atunci, referindu-se la munca repetitivă pe care o făcea în redacția gazetei „Timpul”, unde trebuia să transforme în știri fluxul sosit pe telegraful agenției de presă Havas, actualmente Reuters, poetul scria: „Bat telegramele Havas, arză-le-ar focul să le arză!” Era perfect conștient că potențialul său creativ se risipește în acea muncă intelectuală de natură inferioară, el fiind obligat să își asigure existența și să întrerupă șantierul său spiritual, fiind complet lipsit de resurse materiale și neprimind niciun fel de susținere din partea statului român.
Perioada istorică în care Eminescu și-a desfășurat activitatea este cea a domniei Regelui Carol I, supranumit „Întemeietorul”, pe care radicalul Eminescu îl poreclea „îngăduitorul”, pentru a-și exprima rezerva față de politica împăciuitoristă cu care regele german încerca să asigure un echilibru politic între toate forțele din cele două mari tabere, conservatoare și liberală. În 1877 începe chiar Războiul de Independență, prima mare conflagrație modernă, în care statul român se va alia cu Rusia țaristă împotriva Imperiului Otoman, și o intensă ofensivă diplomatică purtată pentru recunoașterea de către puterile europene a independenței și a proclamării regatului. Multe dintre părerile pe care le-a exprimat Eminescu despre aceste evenimente și despre protagoniștii lor nu corespund cu opiniile consacrate ale istoricilor. Firesc să se întâmple așa, din moment ce istoricii au de partea lor avantajul trecerii timpului.
Mihai Eminescu a fost unul dintre cei mai reprezentativi exponenți ai timpului său. Clasa politică actuală are încă multe de învățat din scrierile sale, în așa fel încât politicienii să își respecte atât convingerile proprii, cât și pe cele ale electorilor lor și mai puțin pe cele generale și conjuncturale ale partidelor politice.
*
## „Cine ne oprește la granița Schengen?”
Dezbaterile referitoare la admiterea României în Spațiul Schengen sunt departe de a se fi încheiat, însă atitudinea avută de țările puternice ale Europei la adresa noastră nu poate fi catalogată ca fiind una corectă. România a alocat în ultimii ani o sumă considerabilă pentru susținerea măsurilor necesare aderării la Spațiul Schengen, în discuție fiind o cifră de peste un miliard de euro, atât de la bugetul de stat, cât și
*
din fonduri europene. Fondurile utilizate pentru aderarea României la Spațiul Schengen și securizarea frontierelor externe ale României, cofinanțare UE și contribuție națională, au avut ca principale obiective implementarea unor proiecte privind modernizarea rețelei consulare, prin reamenajarea la standarde europene a sediilor oficiilor consulare și pentru dezvoltarea infrastructurii IT în materie de emitere de vize, conform acquis-ului de tip Schengen. Din nefericire, deși îndeplinim toate condițiile pentru ca țara noastră să fie inclusă în rândul statelor cu liberă circulație, acest fapt încă se lasă așteptat, pe fondul unor motive mai puțin plauzibile invocate de oficialii europeni.
Pe această temă, m-am adresat ministrului afacerilor externe Titus Corlățean, care a punctat că fondurile utilizate pentru aderarea României la Spațiul Schengen și securizarea frontierelor externe au fost folosite de mai multe instituții, respectiv Ministerul Afacerilor Interne, Poliția de Frontieră, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Ministerul Afacerilor Externe. Cea mai mare parte a proiectelor finanțate din această sursă au fost derulate de Ministerul Afacerilor Interne, care a beneficiat de majoritatea fondurilor europene destinate pregătirilor pentru aderarea la Spațiul Schengen. Ministrul Corlățean mi-a transmis că, în vederea aderării, România a parcurs un proces de evaluare din punct de vedere tehnic, proces alcătuit din mai multe etape. Una dintre aceste etape a constat în desfășurarea misiunilor de evaluare din partea UE, pentru verificarea în teren a stadiului implementării acquis-ului Schengen. Toate rapoartele de evaluare a misiunilor desfășurate de experții UE au concluzionat că România îndeplinește toate criteriile tehnice prevăzute de acquis-ul Schengen.
În toate domeniile de aderare (cooperare polițienească, vize, protecția datelor personale, frontiere maritime, frontiere aeriene, frontiere terestre, SIS/SIRENE), România a făcut investiții considerabile pentru modernizarea echipamentelor și perfecționarea pregătirii resurselor umane. „Niciunul dintre rapoartele de evaluare nu a recomandat o reevaluare a României, ceea ce înseamnă că instituțiile statului implicate în procesul de pregătire tehnică pentru aderare au luat din timp toate măsurile necesare, iar cerințele critice au fost îndeplinite”, a subliniat ministrul afacerilor externe în răspunsul trimis la interpelarea mea.
În acest context, consider că este de neînțeles faptul că, deși România îndeplinește toate condițiile din punct de vedere tehnic pentru a adera la Spațiul Schengen, acest lucru nu este agreat de mai-marii europeni. Am convingerea că refuzul țărilor decizionale se va estompa cât mai curând, deoarece este nefiresc ca României să i se ia acest drept, mai ales după ce a făcut investiții serioase pentru securizarea frontierelor.
„Deponenții care și-au mutat banii de la CEC la BRD pentru achiziționarea de Dacii înainte de 1989 vor fi, în sfârșit, despăgubiți!”
Camera Deputaților a adoptat zilele trecute un proiect de lege privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la CEC Bank înainte de anul 1990, iar ulterior le-au transferat la BRD – Groupe Société Générale, în vederea achiziționării de autoturisme Dacia. Este vorba despre o reglementare îndelung așteptată de către acești oameni, mai ales că persoanele aflate în aceeași situație, dar care au menținut banii la CEC Bank, au fost despăgubite în urma unei inițiative legislative a parlamentarilor Partidului Conservator. Potrivit legii votate de deputați, despăgubirile se acordă atât pentru perioada depozitului constituit la CEC – SA,
cât și pentru perioada depozitului constituit la BRD, după cum urmează: pentru persoanele care au depus sume de bani la CEC – SA înainte de data de 1 ianuarie 1990, calculul sumelor se va face cu raportare la data de 1 ianuarie 1990, până la data de 31 decembrie 2013; pentru persoanele care au depus sume de bani la CEC după data de 1 ianuarie 1990, calculul sumelor se va face cu raportare la data efectuării depunerii la CEC, până la data de 31 decembrie 2013.
Despăgubirea deponenților BRD pentru Dacia este un nou exemplu în care actuala Coaliție de guvernământ face dreptate românilor nedreptățiți în ultimii ani în urma unor decizii politice contradictorii. Personal, am sesizat conducerea Guvernului despre această situație de nerespectare a unor legi aflate în vigoare, respectiv întârzierea nejustificată a despăgubirii persoanelor care au depus sume de bani la CEC înainte de 1989, în vederea achiziționării de autoturisme Dacia. Pe această temă, parlamentarii Partidului Conservator au inițiat o propunere legislativă, devenită Legea nr. 146/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni CEC – SA în vederea achiziționării de autoturisme Dacia. În discuție se află un număr însemnat de români care, nici acum, la 24 de ani de la evenimentele din 1989, nu și-au recuperat sumele depuse. Mă refer la persoanele care au constituit depozite la CEC în vederea achiziționării de autoturisme Dacia și care și-au transferat după 22 decembrie 1989 banii la BRD.
Conform Legii nr. 232/2008 de aprobare a OUG nr. 156/2007, acestor oameni li s-a aprobat acordarea de despăgubiri bănești, dar ei nu au primit absolut nimic până acum. Acordarea despăgubirilor prevăzute de OUG nr. 156/2007 persoanelor fizice care și-au transferat depunerile la BRD nu a putut fi realizată până la comunicarea pe răspunderea băncii a datelor certe privind valoarea totală a despăgubirilor și numărul deponenților care au dreptul la despăgubiri. Acest fapt s-a petrecut din cauza aplicării principiului transparenței, care presupune cunoașterea cu exactitate a sumelor cu care statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, urmează să se îndatoreze.
Având în vedere discriminarea deja creată între deponenții de la CEC, care au fost deja despăgubiți, și cei de la BRD, care au așteptat ani de zile să își primească banii, mi-am exprimat convingerea că puterea actuală are datoria de onoare de a repara această nedreptate, ceea ce s-a și întâmplat prin votul de săptămâna trecută a plenului Camerei Deputaților.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.