„Nu vom permite ca obiectivul aderării României la Schengen în 2011 să fie deturnat de interesele politicianiste.”
Parlamentul European a votat săptămâna trecută, cu largă majoritate, raportul care recomandă aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen anul acesta, ca urmare a îndeplinirii de către cele două țări a prevederilor acquis-ului Schengen în cele 7 domenii aferente. Cu toate acestea, Consiliului Miniștrilor UE pentru Afaceri Interne, care deține
ultimul cuvânt în privința aderării, a amânat o decizie în acest sens, deși a admis oficial, pe baza rapoartelor de evaluare, că cele două țări sunt pregătite să adere la Spațiul Schengen și îndeplinesc standardele Schengen pentru managementul frontierelor.
Consider decizia Consiliului de Justiție și Afaceri Interne ca fiind o nedreptate politică, de vreme ce în concluziile adoptate și prezentate public se arată că, în urma evaluărilor efectuate, România și Bulgaria îndeplinesc criteriile tehnice pentru aderare. Decizia Consiliului ca cele două țări să nu intre în Spațiul Schengen „pentru o perioadă nedeterminată” nu poate fi explicată decât prin calculele politice ale unora dintre statele membre UE. Mai mult, invocarea calității raportului pe Mecanismul de Cooperare și Verificare, așteptat în luna iulie ca determinant pentru aderarea României la Schengen, este lipsită de sens, de vreme ce toate condițiile tehnice impuse sunt îndeplinite, iar capacitatea României de a asigura securitatea frontierelor Uniunii Europene este recunoscută în rapoartele oficiale.
Problema Schengen este una de interes național, în privința căreia clasa politică românească ar trebui să fie unită. Reprezentanții opoziției sunt însă preocupați de a capitaliza pe seama acestui subiect, de a arăta cu degetul și de a căuta vinovați în curtea Guvernului. Domnul Crin Antonescu lovește cu stăruință în Președinție, în Guvern, în cine poate, cere asumarea eșecului și caută responsabili, mergând până la a pune la îndoială calificarea României de a deveni membru UE, în 2007.
Dragi colegi din opoziție, știu că presiunea alegerilor de anul viitor vă apasă greu pe umeri, iar calculele electorale vă macină neîncetat. Care este însă folosul acestei mâncătorii politice? Până unde sunteți dispuși să mergeți cu ea? Ați uitat, stimați domni care arătați cu degetul mersul justiției, faptul că justiția românească nu este un exponat în vitrină, ci o construcție la care trebuie să participați și dumneavoastră? Au uitat domnii din PSD cu câtă solidaritate și îndârjire au strâns rândurile pentru a-l apăra pe șeful Consiliului Județean Argeș când acesta a primit mandat de arest? USL este ultimul care poate reproșa ceva actualului Guvern, după ce ani la rând membrii săi s-au opus independenței justiției și au vrut chiar închiderea DNA și a ANI, deși toate organismele europene ne cereau să le facem și mai puternice.
Stimați reprezentanți ai opoziției, lăsați deoparte această sarabandă, căutați în curtea vecină nu doar vinovați, ci și exemple de urmat. Și în PDL sunt probleme, însă aici lucrurile se mișcă, noi nu facem scut pentru oamenii anchetați, ci lăsăm justiția să funcționeze. Acest Guvern a făcut cel mai mult pentru a rezolva problemele din justiție, pentru a revitaliza un sistem amorțit, corupt și fără voință de reformă. Am văzut asta cu prilejul acțiunilor din vămi, am văzut-o în profesionalismul de care au dat dovadă cei din MAI în atragerea fondurilor puse la dispoziție prin instrumentul financiar „Facilitatea Schengen”, înlesnind astfel îndeplinirea condițiilor necesare de aderare.
Dacă majoritatea parlamentarilor europeni ne-au acordat încrederea și au recunoscut eforturile României pentru îndeplinirea condițiilor de aderare, de ce nu putem să ne acordăm și noi înșine girul și să stăruim într-un efort comun pentru a obține aderarea până la sfârșitul lui 2011?
Vă invit să luați în considerare o atitudine constructivă în privința aderării, pentru că este un subiect pentru care merită să ne ridicăm deasupra intereselor de partid și să fim solidari. Nu putem permite ca dreptul României de a face parte din Spațiul Schengen, drept câștigat și recunoscut, să fie în continuare refuzat pe nedrept.
Haideți să ne concentrăm eforturile asupra raportului MCV din iulie, având în vedere importanța care îi este acordată la nivel european, și să ducem mai departe reforma în justiție, pentru că avem încă de muncă la acest capitol. *
„Este nevoie de reformă în administrația publică din România”
Una dintre preocupările politice arzătoare ale acestor zile este cea referitoare la Legea Capitalei. Prin această lege, PDL răspunde provocării reformei administrative a Capitalei, astfel încât, la finalul acestui proces, să ne putem mândri cu toții cu o Capitală modernă, europeană. Vă invit să privim acest demers dintr-o altă perspectivă, diferită față de cea strict politică, și să îl cântărim folosind alte unități de măsură decât voturile electoratului.
Dacă vom avea ambiția și curajul de a privi lucrurile pragmatic, în ansamblul lor, și pe termen lung vom vedea că acest demers este doar unul dintre pilonii de bază în reconstrucția administrației publice din România, un proces complex, în viziunea noastră, pe care PDL îl susține cu consecvență printr-un ambițios plan de reformă.
Reforma administrației publice pornește de la nivel micro, prin descentralizare, și trebuie urmată prin măsuri de simplificare și eficientizare a funcționării administrației publice locale. În acest sens, PDL a propus două legi esențiale: prima privind modalitatea de alegere a primarului și cea de-a doua privind atribuțiile acestuia.
Prin Legea nr. 123 din 2011 propunem eliminarea discriminării generate de modalitatea de alegere a primarului și a președintelui Consiliului județean. Conform prevederilor actuale, este ales președinte al Consiliului județean candidatul care întrunește cel mai mare număr de voturi, în timp ce primarul este ales din primul tur doar dacă obține majoritatea voturilor exprimate. Ce înseamnă acest lucru? Pe de o parte, înseamnă că avem o abordare neunitară a funcționării administrației publice. Pe de altă parte, implică costuri ridicate ale procesului de alegere, în cele mai multe cazuri fiind necesară organizarea a două tururi de scrutin pentru alegerea primarului. Or, în administrația publică modernă nu mai este permisă funcționarea instituțiilor pe banii statului fără a ține cont de principii de bază ale managementului. Nu mai putem tolera angajarea unor cheltuieli inutile, iar România trebuie să învețe să aplice conștiincios acel minim de reguli de eficiență administrativă care să asigure maximizarea rezultatelor cu un cost minim.
Proiectul de lege inițiat de PDL este un pas ferm în această direcție, pentru că propune un proces de alegere a autorităților administrației publice locale corect și mai puțin costisitor – primarul și președintele consiliului județean vor fi aleși într-un singur tur, prin obținerea celui mai mare număr de voturi.
Cel de al doilea proiect de lege vizează modificarea Legii nr. 215 din 2001 a administrației publice locale și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. Modificările prevăd sporirea atribuțiilor primarului, care va conduce ședințele Consiliului local în locul consilierilor, însă nu va avea drept de vot. Aceste modificări sunt justificate dacă ținem cont de faptul că primarul este persoana cea mai potrivită pentru a stabili prioritățile ședinței, pentru că are cunoștință de problemele și nevoile din localitatea pe care o conduce. Se introduce astfel un element constant, de coerență în actul guvernării locale. În același timp, prin faptul că primarul nu are drept de vot, iar voturile sunt numărate de o altă persoană, se respectă principiul imparțialității primarului în ceea ce privește actul decizional.
Acestea sunt doar câteva dintre elementele planului de reformă administrativă pe care PDL îl susține și la care se adaugă Legea Capitalei. Este un pas consistent pe care trebuie să îl facem acum, fără întârziere, când începem să gândim și reorganizarea administrativă a României. Să nu uităm, totodată, că Bucureștiul, în calitate de Capitală a țării, trebuie să fie punctul de pornire al acestor schimbări.
*
„Reforma administrativ-teritorială a statului, o necesitate”
România a fost multă vreme – prea multă vreme! – blocată într-o organizare a trecutului, într-un sistem administrativ gândit în alt regim, tributar unor mentalități pe care susținem că le-am depășit. Țara noastră trebuie să facă pași fermi spre o organizare administrativă modernă, flexibilă, orientată către atragerea și investirea eficientă a resurselor financiare, și nu către îngroșarea buzunarelor baronilor locali sau ale unor funcționari care beneficiază de poziții privilegiate în instituțiile publice.
Forma de reorganizare administrativă pe care PDL o susține vizează împărțirea pe regiuni și presupune comasarea mai multor județe. Alternativa de reorganizare administrativă pe care USL s-a grăbit să o lanseze presupune înființarea unei noi unități administrativ-teritoriale – regiunea. În timp ce varianta propusă de USL ar produce o hiperbirocratizare, prin înființarea altor instituții precum Consiliul Regional sau Consiliul Economic și Social Regional, varianta pe care PDL o susține asigură o simplificare și o eficientizare a procesului birocratic, lucruri care sunt în primul rând în avantajul cetățeanului. Astfel, în loc de 41 de județe vom avea 8 județe echivalente celor 8 regiuni de dezvoltare deja existente. Ce înseamnă și mai precis acest lucru? Înseamnă că în loc de 41 de inspectorate de poliție vom avea doar 8, în loc de 41 de direcții agricole vom avea 8 direcții, în loc de 41 de direcții sanitare, vom avea 8 direcții sanitare, lista putând continua.
Însă această reformă este mai mult decât un astfel de calcul. Ea are implicații majore în ceea ce privește procesul de descentralizare pe care PDL, ca partid de guvernământ, și l-a asumat. Odată cu reorganizarea administrativă după acest model pe care îl susținem, o parte dintre atribuțiile consiliilor județene vor reveni cu precădere primăriilor de localitate, fapt ce va desăvârși procesul de descentralizare început de noi. Astfel, o bună parte dintre problemele pentru care cetățenii trebuiau să se adreseze pe cale birocratică instituțiilor de la nivel de județ (Prefectură sau Consiliu județean), vor putea fi soluționate la nivelul localității respective. Se investește practic în reforma administrativă și se obțin beneficii în zona timpului câștigat, a energiei și resurselor materiale și umane implicate în procesul administrativ.
Câștigurile și avantajele desprinse din acest demers nu se opresc însă aici. Fiind pliate pe cele 8 regiuni de dezvoltare deja existente, a căror componență a fost stabilită în urma unor evaluări detaliate și după criterii bine determinate, cele 8 județe vor face posibilă o mai bună absorbție a fondurilor comunitare. Eforturile noastre, ale PDL și ale partenerilor de guvernământ, s-au orientat întotdeauna către creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene. În doi ani am reușit să creștem gradul de absorbție de la mai puțin de 1%, cât a înregistrat în cei doi ani guvernarea liberală, la 7%. Practic, comparat cu ce a realizat guvernarea liberală în doi ani de zile, PDL a reușit să facă de șapte ori mai mult. Cu toate acestea, încă nu avem suficiente motive de laudă la acest capitol. Faptul că deținem ultima poziție în rândul țărilor din Europa Centrală și de Est membre ale UE ca grad de
absorbție este o dovadă a incapacității actualei structuri de a accesa și gestiona aceste fonduri.
Actuala structură, aceeași cu cea din 1968, nu permite o dezvoltare unitară la nivelul întregii țări, prin recuperarea decalajelor economice și sociale de dezvoltare ale zonelor rămase în urmă.
Reorganizarea administrativă în 8 județe va permite accesarea unor proiecte integrate, în locul proiectelor mici prin care reușeam să peticim doar anumite porțiuni de țară, rămânând găuri mari în zone în care nu se reușește accesarea de fonduri.
În final, mărturisesc faptul că personal nu văd acest demers de realizare a reformei statului ca pe un act de curaj al PDL, ci ca pe un demers firesc și mult așteptat. Este o dovadă a asumării responsabile a unor măsuri necesare. Apreciez gestul USL de a prezenta o alternativă, însă atâta timp cât aceasta nu e decât un mijloc de atac permanent și, mai grav, de asigurare a menținerii pozițiilor unor baroni precum Mazăre, gestul nu devine altceva decât o mostră de iresponsabilitate din partea unor oameni care doresc să conducă această țară.
*
„Revizuirea Constituției României – un proiect de adaptare la noile realități social-politice și economice”
Pe data de 1 iunie 2011 Președintele României a înaintat către Consiliul Legislativ Proiectul de lege privind revizuirea Constituției României. De la Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris, prima Constituție din vremea lui Alexandru Ioan Cuza, până astăzi am avut nu mai puțin de 7 modificări ale textului Constituției, cu o frecvență a modificării la o distanță cuprinsă între 2 și 26 de ani. În momentul de față, actuala revizuire propusă apare la un interval de 7 ani de la ultima modificare din 2003. Toate aceste revizuiri descriu eforturile continue ale statului român, un stat tânăr, de altfel, de a se adapta la realitățile sociale, politice și economice ale vremurilor în care trăim și de a-și găsi forma cea mai potrivită de organizare și funcționare.
Există câteva motive esențiale pentru care legea fundamentală a statului se cere a fi modificată. Unul dintre ele este validarea în practică a rezultatelor Referendumului din 22 noiembrie 2009 prin care peste 80% din cei prezenți au votat pentru instituirea unui Parlament unicameral în locul celui bicameral și pentru reducerea numărului de parlamentari de la 471 la 300.
Încă din perioada imediat următoare organizării referendumului mi-am exprimat preocuparea pentru realizarea pașilor necesari punerii în aplicare a acestor măsuri care reflectă voința poporului, astfel încât la alegerile din 2012 oamenii să își exprime votul așa cum au dorit, pentru un Parlament cu o singură Cameră, pentru 300 de parlamentari, și nu pentru 471. Această măsură se impune tocmai deoarece chiar textul actual al Constituției prevede în art. 2 că poporul își manifestă suveranitatea indirect, prin cei aleși, sau direct, prin referendum. Or, în acest context, a nu susține aceste modificări, în condițiile în care peste 80% din votanți au spus „da” la referendum, ar însemna practic refuzul nostru de a recunoaște această formă directă de suveranitate a poporului, alta decât cea indirectă, prin intermediul parlamentarilor aleși. De aceea, sper că principiile democrației și ale suveranității poporului vor fi cele care vor prima și că vom da dovadă cu toții de responsabilitate atunci când va fi vorba de a vota Proiectul de revizuire. Un exemplu pozitiv în acest sens, de act de responsabilitate, îl constituie ultima revizuire din 2003, care s-a adoptat în perioada unui guvern minoritar.
Momentele mai lungi sau mai scurte de criză politică din ultima decadă, cum a fost cel din 2008, când Traian Băsescu i-a cerut premierului Tăriceanu să propună un alt ministru în locul Noricăi Nicolai, sau cel din 2009, când pe parcursul a trei luni a fost imposibilă numirea unui nou guvern, readuc în discuție nevoia de a reface stabilitatea și echilibrul funcționării statului și a instituțiilor sale.
Astfel, prin actualul proiect de revizuire sunt aduse mai multe modificări precum: necesitatea consultării președintelui înainte de revocarea sau prezentarea propunerii de numire a unui ministru; instituirea unui termen de 10 zile în care Parlamentul trebuie să se pronunțe în privința formării unui nou guvern; instituirea pentru Parlament a unui termen de răspuns de 30 de zile de la solicitarea președintelui pentru a admite sau nu emiterea decretului de organizare a unui referendum, în caz de nonrăspuns putându-se trece direct la emiterea decretului de către președinte. Toate acestea sunt câteva măsuri concrete menite să înlăture posibilitatea de blocare a funcționării instituțiilor statului.
De asemenea, pentru refacerea echilibrului puterilor, prin actualul text revizuit trimis către Consiliul Legislativ, se introduce limitarea posibilității Guvernului de a-și angaja răspunderea în fața Parlamentului și de a diminua practic rolul acestuia. Astfel, conform modificărilor aduse articolului 114, angajarea răspunderii se va putea face o singură dată per sesiune, pentru o singură lege, excepție făcând Legea bugetului de stat și Legea asigurărilor sociale. Odată cu această modificare se vor evita abuzurile de asumări de răspundere ale Guvernului, iar Parlamentul își va redobândi poziția dominantă de for de dezbatere și decizional.
Așa cum spuneam și la începutul discursului, o revizuire a Constituției trebuie să apară atunci când e necesară, ea nu trebuie evitată atunci când există un studiu de oportunitate care să confirme necesitatea unor alte prevederi constituționale decât cele existente. Or, dacă analizăm dinamica vieții social-politice și economice a ultimilor ani, cu toate evenimentele și schimbările produse, cu toate crizele de funcționare a instituțiilor, vom admite cu siguranță nevoia refacerii echilibrului instituțional și a stabilității acestui stat. Sunt convins că actuala formă propusă ne va aduce acea Constituție adaptată la realitățile din România.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.