Ion Stan

„Numai Parlamentul poate fi garantul Constituției, al independenței justiției, presei, al Agenției Naționale de Integritate și al serviciilor de informații”

Starea de profundă dereglementare a întregului sistem instituțional al domeniului securității naționale și al activității serviciilor de informații, a căror activitate secretă este, în absența unei legislații actualizate și predictibile, o permanentă sursă de intruziuni abuzive în viața intimă și privată a cetățenilor, o amenințare gravă la adresa drepturilor și libertăților fundamentale, un pericol real pentru democrație, continuă să fie acceptată de întreaga clasă politică, în pofida

evidenței că autoritățile publice de securitate și apărare națională, ordine publică și siguranță civică sunt conduse, organizate și funcționează în contextul politic al unor legi din anii 1991–1992.

Zeci de mii de interceptări ale convorbirilor telefonice în așa-zisul temei al securității naționale sunt ilegale. Nu mai puțin de șapte legi permit declarativ interceptarea comunicațiilor, dar nu există o lege care să reglementeze regimul activităților de interceptare și protecția informațiilor privind persoanele interceptate ca legături ale suspecților, fără a face obiectul autorizărilor de interceptare. În perioada 1980–1988, potrivit cercetătorilor arhivelor Securității, s-au aprobat 1.310 interceptări și 123 de filaje.

Potrivit datelor comunicate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, numărul de interceptări telefonice, dar și de înregistrări ambientale a crescut de la an la an. ÎCCJ a emis, în perioada 2005–1 noiembrie 2010, un număr de 13.932 de mandate de interceptare, în baza Legii siguranței naționale (anul 2005 – 1.554; anul 2006 – 2.392; anul 2007 – 1.985; anul 2008 – 2.225; anul 2009 – 3.011; 1 ianuarie–1 noiembrie 2010 – 2.765). În anii 2010–2011, dacă avem în vedere ultimele date oficiale, media anuală a fost dublată. Concluzia care se impune de la sine este că în fiecare an luat în parte s-au realizat mai multe interceptări decât a efectuat securitatea în nouă ani!

Anterior, între anii 1991 și 2004, mandatele au fost emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu mai multă larghețe. Acceptând totuși media anuală a perioadei de după 2004, rezultă minimum alte 30.000 de mandate (dar, mai exact, cu ceva peste 38.000). Dacă la fiecare dintre aceste mandate luăm în calcul agenda convorbirilor și legăturilor telefonice zilnice ale persoanelor interceptate, vor rezulta lesne peste un milion de persoane și informațiile aferente.

Cunosc toate aceste persoane că au fost interceptate, expres sau incidental? Au ele posibilitatea să constate ce informații au fost prelucrate, ce circuit au urmat, cine le-a accesat și împotriva cui să se îndrepte pentru eventualele divulgări ori utilizări fără consimțământ ale datelor privind viața lor intimă, familială sau privată? Dar dacă le-a fost violat secretul economic al afacerilor și au fost trimiși în faliment?!