Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 septembrie 2017
other · respins
Bogdan Iulian Huțucă
Aprobarea suplimentării ordinii de zi 32
Discurs
„O altă minciună marca PSD–ALDE pentru întreprinzători – finanțarea a mii de firme prin Programul «Start-up Nation»!” După cum bine știm, ambele guverne ale PSD–ALDE din ultimele luni au contabilizat Programul „Start-up Nation” la succese, adică la obiective îndeplinite.
Mai mult decât atât, după numeroase tergiversări de pornire a acestui program, după ce s-a reușit în cele din urmă deschiderea sesiunii de înscriere a firmelor interesate de finanțare prin acest program, în luna iulie a.c., ministrul pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat a anunțat că sunt foarte multe firme înscrise în program. Astfel, Ilan Laufer a anunțat public că numărul total de firme înscrise în Programul „Start-up Nation” a ajuns la 19.296, dar, din totalul proiectelor eligibile, ministerul de resort va reuși să finanțeze circa 45%. Mai precis, ministrul a menționat că vor putea fi finanțate 8.653 de proiecte în prima etapă, iar 10.373 de planuri de finanțare vor rămâne în așteptare.
Dar, având în vedere că rectificarea bugetară din acest an nu a avut loc încă, se pare că și Programul „Start-up Nation” se va înscrie cu „succes” doar în categoria promisiunilor neonorate ale PSD–ALDE, rămânând, din păcate, doar alt obiectiv economic aprobat pe hârtie, însă nefezabil, atât timp cât, cel mai probabil, nu vor exista mai deloc banii necesari pentru finanțarea proiectelor admise în 2017.
Ar fi mai mult decât regretabil ca finanțările promise prin acest program antreprenorilor din România să tot fie amânate până la uitare, având în vedere că acest lucru ar fi presupus o reală gură de oxigen dată în special IMM-urilor interesate în dezvoltarea proiectelor eligibile, adică, implicit, ar fi însemnat mai multe locuri de muncă și mai mulți bani la buget, ulterior.
Ținând cont de faptul că pentru finanțarea Programului „Start-up Nation” ar fi fost necesari minimum două miliarde de lei în acest an, iar Guvernul a anunțat recent că la rectificarea care se tot amână Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat va primi mai puțin de 250 de milioane de lei, consider că programul a cam fost expediat în derizoriu de Guvernul Tudose!
De altfel, știm cu toții faptul că, deși România are în acest an o creștere economică destul de mare, paradoxal, guvernele PSD–ALDE afundă țara într-un deficit din ce în ce mai mare și chiar intenționează să taie drastic din nou – ce credeți?! – nu cheltuielile și risipa, nu promisiunile nefezabile din start, ci, bineînțeles, investițiile, adică să suprime iar dezvoltarea economiei.
În calitate de parlamentar liberal, îi cer pe această cale Guvernului Tudose să-și asume mult mai în serios angajamentele în fața antreprenorilor români și să le spună acestora, clar și răspicat, care sunt proiectele eligibile din Programul „Start-up Nation”, care sunt datele precise ale următoarelor etape, precum și câte proiecte vor fi cu adevărat finanțate și, evident, când vor porni plățile spre firmele respective, că de vorbe goale suntem cu toții sătui!