Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 noiembrie 2013
Informare · retras
Viorel Ionel Blăjuț
Discurs
„O demitere de urgență!”
Există demisii de onoare și demiteri de onoare.
Pentru că mă îndoiesc sincer că directorul general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale, domnul Narcis Neaga, își va prezenta demisia după recentele și bizarele declarații făcute, ce pot aduce mari prejudicii Iașiului, cer actualei puteri să acționeze în consecință, adică să-i găsească rapid un alt loc de muncă personajului mai sus numit.
Pentru conformitate, reamintesc faptul că actualul șef al CNADN a afirmat, nu cu mult timp în urmă, că proiectul autostrăzii care ar urma să lege Iașiul de Ardeal este pe cale să fie înlocuit cu proiectul unei alte autostrăzi, care ar urma să conecteze Bacăul de Brașov. Declarațiile lui Narcis Neaga vin în totală contradicție atât cu recomandările Uniunii Europene, cât și cu promisiunile electorale ale USL. Exact cu un an în urmă, actuala putere cerea votul ieșenilor, promițând solemn Iașiului o legătură rutieră rapidă cu Transilvania.
Ieșenii cer USL să se țină de cuvânt. De aceea, prin demiterea lui Narcis Neaga, guvernanții vor arăta ieșenilor că nu se pricep doar la manipulări și la minciuni și că există cu adevărat o viziune politică de ansamblu, care-și propune dezvoltarea echilibrată a țării.
Dimpotrivă, păstrarea lui Narcis Neaga în funcție ne va dovedi, fără putință de tăgadă, că adevărații conducători ai acestei țări rămân baronii locali, cei care pot schimba oricând orice fel de proiect și încălca fără niciun fel de sancțiuni orice promisiune făcută de guvernanți românilor.
Eu sper că USL își va respecta promisiunile făcute ieșenilor.
## „Un buget al promisiunilor încălcate”
Eu nu mai cred în promisiunile actualei puteri și nu mai cred în promisiunile USL, deoarece altceva spuneau reprezentații PSD și PNL în campanie electorală și cu totul altceva declară acum aceiași politicieni.
Doar cu un an în urmă, USL plângea în hohote pe umărul medicilor și al dascălilor și declara Educația și Sănătatea priorități naționale. Acum, mă uit în Proiectul de buget și văd că nici Educația și nici Sănătatea nu au primit cele șase procente din PIB, așa cum cereau PSD și PNL pe vremea mandatului lui Emil Boc și așa cum promiteau în campania electorală.
Doar cu un an în urmă, USL promitea Iașiului autostradă, spital regional, aeroport internațional etc. și văd acum că guvernanții dau din umeri și spun că nu sunt bani. Păi cum să fie bani dacă nu ați creat niciunul dintre cele un milion de locuri de muncă promise în campania electorală? Cum să fie bani dacă nu veniți cu măsuri de stimulare economică, ci inventați noi taxe și impozite pentru firmele din România? Cum să fie bani dacă alungați investitorii importanți? Cum să fie bani dacă descurajați munca?
Doar cu un an în urmă promiteați românilor o viață mai bună, pentru ca acum să le pregătiți doar o viață mai scumpă. Nu este aceleași lucru, domnilor guvernanți!