Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 martie 2014
Declarații politice · respins
Marian Neacșu
Discurs
O foarte scurtă precizare, domnule președinte. Evident că subscriu la punctul de vedere al domnului ministru Nicolicea și are dreptate.
Dar, așa cum discutam de memoria selectivă, stimate coleg Mircea Toader, și chiar vă rostesc numele, în perioada în care dumneavoastră erați liderul Grupului parlamentar al PDL și grupul era simțitor mai mare decât e în momentul ăsta, îmi aduc aminte că la cea mai mare parte dintre prezentările Guvernului, din bancă, de aici, din stânga, venea domnul Valentin Iliescu. Știți cine era, nu era ministrul de resort, era șeful Departamentului pentru Relația cu Parlamentul. Bănuiesc că știați lucrul ăsta, domnule Toader, în momentul în care discutam.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.