Ioan Dumitru Puchianu

„O justiție mai săracă nu înseamnă o justiție mai curată!ˮ Odată cu venirea sa la putere, regimul comunist s-a grăbit să taie, în mod brutal, tradiția de peste un secol a justiției României moderne și a impus în loc modelul sovietic. Separarea puterilor în stat a fost efectiv eliminată, luarea deciziilor fiind deja considerată ca o prerogativă exclusivă a factorilor politici reprezentați printr-un partid unic.

Ce a însemnat asta pentru țară și pentru popor... mai bine să nu ne mai amintim! Mii de ani de condamnări false, familii distruse moral și ruinate financiar, destine modificate haotic, toate cu o simplă semnătură și în numele unei așa-zise „justiții populare”. Că a fost Dej sau Ceaușescu, fiecare dintre despoții roșii care au condus acest neam a folosit justiția în scopuri personale și de teroare, modelul fiind patentat de Stalin, în calitatea sa universală de „tătuc al popoarelor”.

După 1989, în condițiile dificile și tulburi ale unei tranziții care parcă nu se mai termină, marcată de o creștere alarmantă a corupției și a criminalității, s-a încercat aducerea justiției române la același standard și cu aceleași structuri ca în Europa. Spun s-a încercat pentru că, din păcate, realitatea nu ne arată și că s-ar fi și reușit. Justiția din România prezentă este deja percepută de majoritatea românilor ca o „justiție de piață”, unde scandalurile din domeniu au ajuns ceva banal, iar imaginea generală nici nu mai contează. Aveam o justiție condusă de un ministru cu dosar de urmărire penală pe rol, dar pe care, din orgoliu politic, primul-ministru refuză să-l remanieze din acest guvern.

Avem magistrați care și-au cumpărat ca la piață funcții înalte în parchete.

Aveam un guvern care în „priceperea” sa a propus pentru anul fiscal 2008 reducerea drastică a bugetului Ministerului Public. Adică bani mai puțini... înseamnă oameni mai puțini! Atunci cine să mai lupte cu corupția și să facă un pic de curățenie în această țară? Cei puțini cu lefuri mici și supuși permanent șantajului politic sau cei din sistem, deja corupți și siguri pe poziția lor?!

Toată lumea tace din gură pentru că li s-a pus călușul justiției sau au devenit indiferenți la acuzații nefinalizate niciodată.

Și acum, după 18 ani de la Revoluția din 1989, observăm cum clișeele se repetă și domnul Tăriceanu folosește justiția după bunul său plac, ca un instrument de presiune. Politica dosarelor nu se face la C.N.S.A.S., ci în cabinetul primuluiministru, așa cum odinioară se făcea aceeași politică în Cabinetele 1 sau 2, după caz.

Ordonanțele de urgență emise de Guvern nu au alt scop decât acela de a influența sau chiar de a bloca bunul mers al justiției. Zilele trecute a circulat prin mass-media o butadă plină de un cinism suprarealist. Cineva spunea că P.S.D.-ul, cât a fost la guvernare, a furat pe rupte... dar cel puțin a știut cum să o facă. Liberalii nu au mai ținut cont de asemenea subtilități, pentru simplul motiv că ei nu dau doi bani pe independența justiției. Poate că justiția nu a fost niciodată cu adevărat independentă după 1989, dar de data asta a devenit un simplu S.R.L. la dispoziția Guvernului Tăriceanu II. Cinism? Nu! Realitate, din păcate.