Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 martie 2015
other
Mihai Aurel Donțu
Discurs
„O lege liberală care va face curățenie pe piața falselor promoții”
Miercuri, 25 februarie, s-a adoptat în Camera Deputaților, for decizional, un proiect de lege care prevede ca produsele aflate la comercializare cu preț redus cu trei zile înainte de expirarea datei de valabilitate să fie expuse de comercianți pe rafturi speciale. Este vorba despre o inițiativă aparținând parlamentarilor liberali printre care mă număr și eu, inițiativă care va face curățenie pe piața falselor promoții cu care românii sunt păcăliți în magazine.
Cu un venit sub media europeană, consumatorul român este, de multe ori, victima comercianților care speculează atragerea cumpărătorilor prin prețuri reduse, fără a se preciza motivul real pentru care se aplică promoția și care are, în fapt, legătură cu termenul de expirare a produselor. Din acest motiv, în cadrul Grupului parlamentar al PNL a fost luată decizia de a sprijini un act normativ depus de deputații liberali pentru ca această metodă de înșelare a clientului să fie eliminată, prin obligativitatea de a comercializa separat, cu preț redus, pe rafturi speciale din magazine, produsele aproape expirate. „Produsele aflate la comercializare cu preț redus/oferte promoționale cu 3 zile înainte de expirarea datei durabilității minime/datei-limită de consum aferente produselor alimentare sau a termenului de valabilitate se sortează și se expun pe rafturi sau în standuri, delimitate vizibil, cu informarea corectă, completă și precisă a consumatorilor”, prevede proiectul de lege adoptat printr-un vot covârșitor în Camera Deputaților.
Legea rafturilor pentru produse aproape expirate așteaptă promulgarea președintelui Klaus Iohannis pentru a intra în vigoare cât mai repede, în această primăvară. Actul normativ reprezintă un sprijin pe care PNL îl acordă atât autorităților de control al comerțului alimentar și nonalimentar, cât mai ales cetățenilor care au dreptul la o informare corectă care să le permită să ia o decizie în cunoștință de cauză când doresc să cumpere un anumit produs.
În calitate de deputat al Partidului Național Liberal voi continua, alături de colegii mei parlamentari, să susțin drepturile consumatorilor români prin legi care să protejeze siguranța alimentară și să ofere instituțiilor abilitate cadrul legal necesar pentru a-și face treaba și pentru a sancționa orice abatere de la un mod corect de a face comerț în România.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.