Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 aprilie 2013
other · respins
Florin Mihail Secară
Aprobarea unei modificări a ordinii de zi
Discurs
„O lege pentru samsarii imobiliari ai USL!”
Guvernul USL condus de Victor Ponta își angajează răspunderea asupra unei legi care ar trebui să conducă la finalizarea procesului de restituire a proprietăților preluate în mod abuziv la instalarea regimului comunist. Scopul este, dincolo de orice critică, unul normal, care ar trebui să definitiveze regimul proprietății private din România.
În ciuda acestui fapt, peste zece zile se împlinește un an de când USL a preluat puterea politică în România și guvernarea. Cu toate acestea, a așteptat un an să promoveze măsurile de retrocedare solicitate atât de CEDO, cât și de societatea românească. Mai mult, deși USL beneficiază de o majoritate zdrobitoare, nemaiîntâlnită în Uniunea Europeană, a preferat modalitatea angajării răspunderii Guvernului, deși susținerea parlamentară i-ar fi permis să promoveze legea în procedură de urgență prin Parlament, așa cum o lege atât de importantă ar fi trebuit să parcurgă.
De ce i-a fost frică domnului Ponta!? De faptul că majoritatea pe care se bazează nu ar fi fost atât de „ascultătoare” precum și-ar fi dorit? Sau de faptul că modul în care a fost scris textul actualei legi ar fi putut fi „stricat” și perfectat în procedurile parlamentare?
Proiectul legii asupra căruia își angajează răspunderea Guvernul mâine nu reprezintă nicidecum vreun progres real în rezolvarea procesului de retrocedare, ci, dimpotrivă, în scurt timp se va demonstra un act inutil, care nu va rezolva nici măcar în parte problema proprietăților. Legea promovată de Victor Ponta nu face altceva decât să ne arate că samsarii care au profitat de despăgubiri până în prezent trebuie înlăturați și înlocuiți cu alții noi, preferabil prieteni ai USL. Baronii locali l-au împins de la spate pe Victor Ponta să promoveze o lege pe placul lor, iar el, obedient, nu a întârziat să le satisfacă interesele. Modul greoi în care a fost scrisă legea, înțelesurile absconse și greu de interpretat într-un mod obiectiv nu ne fac decât să credem că legea nu dorește o rezolvare corectă, în sprijinul foștilor proprietari, ci înlocuirea unei mafii imobiliare cu alta, prietenă de această dată USL-ului.
Dacă Victor Ponta ar fi dorit într-adevăr o rezolvare a retrocedărilor, ar fi trebuit să privească cu mare atenție către toți actorii implicați în procesul de retrocedări: primării, comisii de retrocedare, notariate, reprezentanți legali. În jurul acestora s-au creat deja structuri infracționale în urma cărora ultimul care profită de dreptul său este proprietarul de drept. Aș dori ca toți românii să înțeleagă că Victor Ponta nu este decât un lup îmbrăcat în blană de oaie pentru proprietarii deposedați abuziv.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.