Titi Holban

„O nouă amputare a salariilor profesorilor – un atentat PDL la adresa statului și a cetățenilor români!”

După ce s-a păcălit singur de 1 aprilie și a încercat să-i păcălească și pe români cu ieșirea din recesiune, după ce și-a dovedit din nou „capacitatea limitată de a înțelege economia”, făcând dintr-o creștere economică de 0,1% (nedovedită de altfel) finalul crizei economice în România, iată, domnul Boc, căci despre el este vorba, face din nou valuri mediatice cu o altă idee trăsnită. Pentru a arăta totuși că poate strânge bani la buget, domnul Boc inovează din nou, la fel de nefundamentat, și propune nici mai mult nici mai puțin decât plafonarea salariilor profesorilor în anul 2011, îngropând astfel plata restanțelor financiare câștigate în instanță de către aceștia.

După ce s-a pârlit cu profețiile sale economice, domnul Boc revine într-un alt registru al declarații halucinante, care pun în lumină, destul de nefericit, singura sa viziune economică, pe care o cunoaște și o aplică neîncetat de 2 ani încoace: cea a tăierilor de salarii, pensii, subvenții, ajutoare etc., iar atunci când, din diferite motive, nu poate tăia, plafonează.

Plafonarea salariilor profesorilor în anul 2011 face parte din aceeași partitură tragică a domnului Boc. Nu contează aspectul moral al subiectului, pentru că același personaj țipa din toate încheieturile în toamna anului 2008, amenințând Guvernul de atunci că trebuie să plece pentru că nu aplică legea de creștere a salariilor cu 50%, votată de propriul partid. Nu contează faptul că același personaj nu a putut aplica această lege de la înălțimea funcției de prim-ministru, mai grav fiind faptul că a redus salariile profesorilor cu 50%60%, media pe doi ani de zile. În loc să respecte și să aplice hotărârile judecătorești definitive și irevocabile care obligau și obligă statul român să achite drepturile salariale ale personalului didactic amputate nedemocratic și neconstituțional de către actuala putere, domnul Boc a emis ordonanță peste ordonanță și a amânat plata acestor restanțe financiare, programându-le la plată inițial în 2010, apoi în 2011, mai nou, printr-o altă ordonanță de urgență, în 2012.

Nu contează că există o lege de salarizare unitară în România pe anul 2011, promovată – practica casei – tot prin asumarea răspunderii de către același domn Boc, care reglementează încadrările întregului personal bugetar din România. Nu contează, este adevărat, în regimul acesta ticălos de conducere, promovat cu sârg de Băsescu, de Boc, de PDL, principiile statului de drept, legea, ordinea constituțională, justiția. Nu contează faptul că titlurile executorii sunt obligatorii, și atunci când sunt îndreptate împotriva contribuabililor – pe care statul domnului Boc îi execută cu sânge rece sau îi scapă, pe criterii politice și clientelare –, dar mai ales atunci când sunt îndreptate împotriva statului, în ambele cazuri cu penalitățile de rigoare.

Nu contează nimic, oameni, drepturi, respect. Contează voința domnului Boc, pusă în practică printr-o procedură parșivă – asumarea răspunderii – în spatele căreia se ascund parlamentarii acestei majorități toxice. Contează o altă amputare, o altă formă de atentat la adresa democrației românești, prin care domnul Boc și PDL încearcă să îngroape definitiv salarii și restanțe financiare neachitate, dar, mai grav, statul de drept și România în ansamblu.