Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 septembrie 2011
other · adoptat
Claudia Boghicevici
Discurs
„O nouă definiție pentru Inspecția Muncii”
Vă anunț că pe ordinea de zi a Parlamentului se află un proiect de lege care are ca scop modificarea și completarea Legii nr. 108/1999 privind înființarea și organizarea Inspecției Muncii, organ de control aflat în subordinea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
Avem, așadar, un cadru legislativ care a împlinit deja vârsta unui școlar, un cadru legislativ pe care, prin prisma faptului că este aplicat unui sistem dinamic, trebuie să îl supunem unor revizii și adaptări.
Iată de ce susțin că este nevoie de consens și implicare pentru adaptarea modului de funcționare a Inspecției Muncii. Legea nr. 108/1999 a avut la bază prevederile Convențiilor OIM nr. 81/1947 privind inspecția muncii din industrie și comerț și nr. 129/1969 privind inspecția muncii în agricultură, ratificate în legislația românească prin Decretul nr. 284/1973 și, respectiv, Decretul Consiliului de Stat nr. 83/1975. Vedeți acești ani? Suntem în 2011, permiteți-mi să cred că viziunile României s-au schimbat între timp!
Avem un proiect de lege propus Parlamentului care vizează tocmai modificarea și completarea cadrului legal pentru redefinirea Inspecției Muncii și armonizarea funcțiilor acestui organism cu contextul contemporan. Despre acest proiect putem discuta astăzi.
Modificările și completările aduse vizează aspecte referitoare la:
– reformularea atribuțiilor generale și speciale, distinct, pe domenii: relații de muncă, securitate și sănătate în muncă, supravegherea pieței, în concordanță cu noile prevederi legale și eliminarea celor preluate de la alte instituții;
– instituirea funcției cu statut special. Rolul acesteia este de a controla și constata modul de aplicare a legislației existente în domeniul de competență, fiind un instrument activ al voinței autorității statului în protejarea angajaților, prin învestirea acestuia cu exercițiul autorității de stat;
– îndeplinirea atribuțiilor de control, a clauzelor cuprinse în contractele individuale de muncă și a contractelor colective de muncă la nivel de unități, pe care le înregistrează acestea, asigurând și evidența lor;
– îndeplinirea, în plus, a atribuțiilor privind evidența zilierilor și a beneficiarilor prestațiilor sociale ale acestora;
– instituirea capacității de conciliere a conflictelor de muncă, prin elaborarea statutului inspectorului de muncă, reglementarea unui set de măsuri de protecție a inspectorilor etc.
În încheiere, îmi exprim speranța că veți participa, alături de mine și de colegii mei din Comisia pentru muncă și protecție socială, la armonizarea și îmbunătățirea legislației privind organizarea și funcționarea Inspecției Muncii.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .