Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 decembrie 2014
Informare · respins
Neculai Rățoi
Informare privind programul Camerei Deputaților și aspecte legate de proceduri parlamentare
Discurs
## „O observație pe fundalul acestor alegeri”
S-a observat în această campanie electorală că s-a pedalat, mai mult ca de obicei, pe lipsa de informare a populației referitoare la procesul legislativ și la noțiuni elementare ale atribuțiilor statului de drept, care, dacă sunt în favoarea oamenilor lui Traian Băsescu, sunt considerate a fi bune, chiar dacă vorbim despre unicate deformări ale conceptelor încetățenite în orice democrație, dar dacă sunt împotriva ocupantului fotoliului de la Cotroceni, nici măcar cele mai clasice noțiuni democratice nu sunt acceptate. Culmea, toate acestea sub ochii democrațiilor consolidate, de pe toate meridianele, care se uită cu drag în altă parte, lăsându-și favoriții din România să-și facă de cap, indiferent de consecințele asupra poporului.
Astfel, unul dintre lucrurile pe care s-a apăsat pe accelerație până la refuz a fost Legea amnistiei și grațierii. S-a ajuns până într-acolo încât, în diverse și numeroase apariții la televizor ale comunicatorilor reprezentanți ai „politicilor” pedeliste – camuflați în susținători ai lui Iohannis, de această dată –, să se înfiereze nu numai cu mânie proletară, ci și prin acțiuni specifice anilor 1950, de o brutalitate împinsă până la limita logicii, până și simpla existență a Legii amnistiei și grațierii. Deja nu se mai punea problema conținutului, ci chiar a simplei existențe a legii, un lucru care arată până la ce limite ale absurdului poate să împingă propaganda portocalie. N-a auzit nimeni însă vreun propagandist pedelist încercând să aducă argumente coerente în favoarea susținerilor lor, singura lor spaimă era ca nu care cumva să fie grațiat Voiculescu! O singură secundă de gândire logică însă ar fi dat ca rezultat
întrebarea: cine să-l grațieze pe Voiculescu, Iohannis, președintele ales al celor autointitulați de dreapta, că asta e acum moda în Europa? Ei, la această întrebare nu s-a dorit a se ajunge, pentru că răspunsul ar fi putut să dărâme tot eșafodajul pe care se proptea solicitarea „de dreapta” de respingere definitivă a Legii amnistiei și grațierii. După cum nicio vorbă nu a fost spusă de către propaganda „de dreapta” despre faptul că orice țară din lume are o lege a amnistiei și grațierii, fie că vorbim de SUA, de țările UE ori de China, Cuba sau Rusia.
Puterile grațierii au structură constituțională, au fost asociate cu autoritatea suverană și cel mai frecvent sunt atribuite conducătorului statului. Însă în Statele Unite aceste puteri au fost transmise inclusiv guvernatorilor statelor, nefiind doar o prerogativă a Președintelui SUA. Deci în cea mai democratică țară din lume nu numai că există Legea amnistiei și grațierii, dar mai există și posibilitatea ca grațierea să fie aplicată de alte persoane decât conducătorul SUA. E ca și cum în România fiecare președinte de consiliu județean ar avea dreptul de grațiere! Dar aceste lucruri sunt ascunse de către oamenii noii formațiuni democrato-liberalocreștino-conservatoare cu mare grijă, continuându-se însă turuitul pe „omorârea” Legii amnistiei și grațierii, ceea ce arată că, de fapt, scopul real al propagandei pedeliste, camuflată acum sub cojocul PNL, nu este rezolvarea echitabilă a unei probleme juridico-morale, ci doar o banală problemă de manipulare a minții populației.