Adrian Mocanu

„O paralelă și o dezamăgire”

În această declarație politică încerc să fac o comparație între fostul președinte al Partidului Național Liberal, Călin Popescu-Tăriceanu, și actualul președinte liberal, Crin Antonescu. Fac această comparație în calitate de simplu cetățean, nu neapărat în cea de parlamentar al Partidului Social Democrat. Ne aducem cu toții aminte, cu admirație și respect, de modul în care fostul premier al României, Călin Popescu-Tăriceanu, a ținut piept încercărilor dure și repetate ale președintelui Traian Băsescu de a-l înlocui din funcție și de a instala un guvern ușor manevrabil. Jucând cu demnitate și cu abilitate cartea interesului național și dejucând manevrele ingenioase ale președintelui-jucător, Tăriceanu a reușit să vadă faptul că intențiile dictatoriale ale șefului statului nu pot fi blocate decât printr-o atentă politică de alianțe politice, iar PSD-ul a răspuns în mod corect ofertei liberale, susținând Cabinetul în Parlament. Rezultatele premierului liberal nu s-au materializat numai în folosul politic al PNL, dar și într-o serie de politici bune pentru România, care a înregistrat rezultate economice palpabile.

Constatăm acum, după episodul trist al ruperii USL, reversul medaliei. Fostul președinte al Senatului României, Crin Antonescu, a procedat într-un mod cu totul contrar atitudinii lui Tăriceanu. Dacă fostul premier pornea de la o situație politică extrem de dificilă pe plan intern, Crin Antonescu avea la dispoziție puterea, PNL fiind reprezentat consistent în Guvern, și dânsul fiind candidatul recunoscut al USL la Președinția României. În al doilea rând, dacă Tăriceanu a adoptat politica alianțelor și a negocierii politice raționale, Antonescu a folosit tactica atacării din interior a Coaliției de la putere și a ieșirii spectaculoase din arcul guvernamental, oferind motive puternice pentru comparația cu jocul bine cunoscut al PDL, responsabil pentru dezmembrarea guvernării CDR.

O altă deosebire dintre cei doi liberali rezultă din țintele politice care au determinat mișcările acestora. Dacă Tăriceanu a jucat cartea interesului național, Antonescu s-a ghidat, în acțiunea sa de rupere unidirecțională a USL, după propriul său interes electoral. Mergând pe mâna consilierilor săi, care i-au pus în vedere faptul că participarea la guvernare duce la erodare electorală, Crin Antonescu s-a grăbit să iasă spectaculos în prim-plan, a determinat PNL-ul să susțină planul său și a făcut tot posibilul, prin mișcarea Iohannis, să creeze o criză artificială și să rupă USL, cea mai puternică alianță electorală din istoria României.

Acum, după intrarea în opoziție și recurgerea la un discurs extrem de dur și de nedrept la adresa PSD și a lui Victor Ponta, toți susținătorii USL au posibilitatea să realizeze, în toată splendoarea sa, planul care l-a ghidat pe Crin Antonescu în acțiunile sale. Șeful PNL dorește în mod clar susținerea electorală a lui Traian Băsescu și a partidelor de dreapta, pentru a prinde în turul doi lupta cu candidatul Partidului Social Democrat. Pentru acest ideal, Crin Antonescu și-a sacrificat partidul și a aruncat la gunoi, chicotind, toată bătălia dusă cu sistemul lui Traian Băsescu. Trăgând linie, sentimentul pe care îl încerc după ruperea USL este unul de mare dezamăgire. Fiind unul dintre cei care am participat la efortul politic impresionant de a-l învinge pe Traian Băsescu, fiind conștient de câtă încredere au investit românii în ideea de USL, nu voi putea niciodată să împărtășesc veselia suspectă și iresponsabilă cu care liderul PNL a rupt Uniunea Social-Liberală.