Viorel Balcan

## „O politică de basm”

Specie epică de mare întindere, narațiune cu întâmplări reale, și nu fantastice, a căror îmbinare compune principalul mijloc artistic – fabulosul în politica noastră de... basm.

Personajele scenei noastre politice tind din ce în ce mai mult să devină ființe imaginare, înzestrate cu puteri supranaturale, ce întruchipează binele sau răul, răsăritul și apusul, din a căror confruntare trebuie să iasă învingător numai votul, și nu un cetățean, numit în subsidiar Spânu’!

Cadrul de desfășurare a acțiunii este, la rândul său, din ce în ce mai fantastic, alcătuit din lumea reală și „tărâmul celălalt” – un loc misterios din „susul” dealului, un loc fantasmagoric, al minciunii și ipocriziei, spațiul mitologic fiind ilustrat sugestiv de disperarea și angoasa Spânului.

Discuțiile noastre de basm sunt presărate cu zicători, proverbe și fraze rimate, personajul Spânului vorbind „mitomaneasca” autentică, presărată cu regionalisme și cuvinte (expresii) populare: „să-l văd când mi-oi vedea ceafa” sau „să respectăm Constituția”.

Desfășurarea acțiunii începe odată cu descălecarea la palat a Spânului, care-și trimite pajul să aibă grijă de scaunul lui, că altfel va fi „vai de pielea ta”, dându-i cu cursul de drept constituțional în cap și o palmă – „ca să ții minte ce ți-am spus” –, că altfel „prinde Parlamentul glas și mămăliga coajă”.

Într-o altă zi, având la masă „niște salăți foarte minunate”, care se căpătau cu multă greutate, Spânul hotărăște să-și trimită servanta să-i aducă acele bunătăți din grădina urșilor și servanta-i trântită la parchet.

Mai apoi își trimite jupâneasa în excursie, să-i aducă „pielea cerbului cu cap cu tot, așa bătută cu pietre scumpe, cum se găsește” și jupâneasa se pierde așijderea celei de mai înainte.

„Parcă dracul vrăjește, de n-apuc bine a scăpa din una și dau peste alta”, gândește Spânul clipind uimit din ochi și, ca să fie sigur de trăinicia lucrului făcut cu propria-i mână, pornește într-o bătălie cu morile de vânt alături de niște oameni ciudați: „la unul fără suflet”, cum era Spânul, era nevoie de „unul făr-de lege”, sperând că „din cinci nespălați” câți erau i-o veni „vreunul de hac” harapilor albi coalizați, conform proverbului: „Lumea asta e pe dos,/Toate merg cu capu-n jos./Puțini suie, mulți coboară,/Unul trage ca să moară”.

Turbat de disperare că este mereu dat în vileag, Spânul se repede să ascundă nelegiuirile făcute, că „pe unde treceau, toate se-nregistrau și pârjol făceau”.

Deznodământul basmului constă totdeauna în triumful valorilor pozitive asupra celor negative: victoria adevărului și căderea Spânului.

Și așa va fi și în politica noastră de basm, pentru că am convingerea, dragi colegi parlamentari oranj, verzi, roșii sau albi că veți înțelege faptul că Omul Spân este prin naștere un om rău, „viță de boz tot răgoz”, viclean peste măsură, nu se dă în lături să păcălească un „bo-boc” (nepriceput, lipsit de experiență) cum era consilierul vistiernicului și-l atrage în capcana din fântână prin minciuni și tentații ce dovedesc o bună cunoaștere de oameni, așa cum și noi vă înțelegem spaima, temerea de a afla adevărul care se află în spatele oricărei minciuni.