Viorel Vasile Buda

„O propunere: să transformăm sălile de sport școlare în discoteci!”

Propunerea din titlu nu aș putea spune că îmi aparține. Indirect aparține ministrului educației, doamna Ecaterina Andronescu. Domnia Sa a parat criticile virulente venite în urma scoaterii din programa școlară din învățământul preuniversitar a uneia dintre cele două ore de educație fizică obligatorii, anunțând triumfalist că, de fapt a „mărit numărul orelor de sport”.

Ce ne spune doamna ministru: „După ce am analizat cu specialiștii programele, am fost foarte nemulțumită de modul în care se desfășoară orele de sport în școlile noastre, cât și de activitățile din cluburile sportive școlare. De aceea, am hotărât să păstrăm în trunchiul comun o singură oră de sport, în schimb trec două în extracurricular. Adică, în funcție de

preferințele elevilor, ei vor putea face în cele două ore extracurriculare volei, handbal, fitness, dans sau orice altceva, cu certitudine ceea ce le place”.

Cu regret trebuie să spun, o aberație mai mare nu am auzit. Deci, dacă este să o iau în serios pe doamna ministru Ecaterina Andronescu, asta înseamnă că toate școlile generale și liceele ar trebui să fie dotate cu aparatură specifică sălilor de fitness. Pentru că nu cred că introducând fitness-ul în cadrul opțiunilor pentru _cele două ore extracurriculare,_ doamna Ecaterina Andronescu s-ar fi gândit vreo clipă că elevii care ar alege această „ramură sportivă” și-ar desfășura activitatea în sălile de fitness. Nu de alta, dar costurile la aceste săli nu cred că sunt la îndemâna tuturor elevilor. Numai că, pe de altă parte, și dotarea unităților școlare cu aparatura necesară costă enorm, mai ales în situația unui buget de austeritate. Deci, consider că, din start, această opțiune prezentată cu mare pompă poate fi trecută la capitolul perdele de fum.

În ceea ce privește o altă opțiune „sportivă”, și anume dansul, aici lucrurile sunt mai simple. Sunt 100% convins că doamna ministru nu s-a gândit nici măcar o clipă ca acest opțional să se desfășoare în discoteci. Nu pentru că și aici accesul costă, ci pentru că tentațiile vicioase sunt în prim-plan. Nu mai rămâne decât o singură soluție și cred că la așa ceva s-a gândit doamna Ecaterina Andronescu: transformarea sălilor de sport școlare în discoteci. Nu este dificil. Aproape toate școlile au o stație de amplificare, o boxă sau două, muzica o aduc elevii. Deci se va putea. Nu prea îmi dau seama cum se vor da calificativele, pentru că am înțeles că în aceasta va consta evaluarea.

Sunt convins însă că doamna ministru se va descurca. Totuși, îmi permit să-i atrag atenția că România anului 2009 nu mai este aceeași de acum 40–50 de ani. La vremea respectivă, cartierele din beton sau turnurile din sticlă încă nu invadaseră peisajul, iar copiii, indiferent din ce an de învățământ erau, aveau spații de joacă, aveau locuri unde să bată mingea, în general, aveau spații să facă mișcare. Ceea ce și făceau și nu doar două ore pe săptămână. Acum, când aceste spații nu mai există, ultima speranță este – de fapt a fost – ora de educație fizică.