Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 septembrie 2008
Dezbatere proiect de lege · respins
Dacian Cioloș
Discurs
O să fiu foarte scurt, domnule președinte, și v-aș cere îngăduința, pentru că voi fi scurt, să-i acordați un minut și domnului Varujan Vosganian, în calitate de membru al Guvernului.
Înainte de asta, vreau — în primul rând, pentru că mă simt responsabil, și sunt responsabil în momentul de față de modul cum sunt conduse lucrurile, din punct de vedere administrativ, în agricultura României — să vă mulțumesc pentru susținerea pe care o acordați agriculturii și pentru multele discuții critice, pe bună dreptate, vizavi de administrația agricolă. Eu sunt primul care spune că ea trebuie îmbunătățită, doar că, pentru ca ea să fie îmbunătățită, trebuie să fim în măsură și să acceptăm faptul că, dacă vrem competență în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în structurile unui minister care gestionează mai mult de o treime din fondurile alocate de Uniunea Europeană pentru România, trebuie să fim gata să plătim această competență, iar eu am spus-o în mai multe rânduri.
Aici am avut divergențe, domnul ministru Vosganian știe foarte bine, legate de salarizarea în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și în structurile subordonate. Aceste probleme, cred eu, vor persista atâta timp cât nu vom fi în măsură: unu, să plătim la nivelul competențelor pe care le cerem în minister și în structurile subordonate, și doi, să fim cu toții de acord, așa cum mulți dintre dumneavoastră ați spus astăzi, că nu este cazul să politizăm structurile din minister la niciun nivel, nici măcar la nivel de conducere, pentru că nu neapărat printr-o influență politică putem să ne asigurăm de faptul că lucrurile sunt conduse bine. Din acest punct de vedere, fără a comenta mai multe, vreau să vă asigur că, așa cum am făcut și până acum, și de-acum înainte, cât voi fi la conducerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, am să pun bază, atunci când facem recrutări de personal pentru conducere, în primul rând pe nivelul de competență și profesionalism. Sper că voi putea demonstra acest lucru și în perioada imediat următoare, pentru că în acest fel vom putea face performanță și vom putea cere performanță din partea celor care lucrează în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și în instituțiile subordonate.
Aici au fost remarci vizavi de consultări mai mult sau mai puțin formale cu reprezentanții organizațiilor de agricultori. Nu m-am ferit niciodată de dialogul cu responsabilii agricultorilor, și nu numai că nu m-am ferit, dar am provocat aceste discuții, pentru că sunt convins că, dincolo de responsabilitatea politică a Parlamentului, de responsabilitatea politică administrativă a Guvernului, România nu poate să aibă o dezvoltare a agriculturii consistentă și de durată dacă nu există o implicare oficială, pe fond a organizațiilor de producători care trebuie să devină din ce în ce mai reprezentative. Și, în acest sens, inclusiv problema privind sprijinul acordat pentru această toamnă am discutat-o cu reprezentanții organizațiilor de producători. Am început discuțiile de câteva săptămâni și am încercat până acum să găsim forma care să fie acceptată în cadrul reglementărilor comunitare, forma de sprijin acordată pentru această toamnă, și de aceea răspunsul Guvernului a venit cu întârziere, dar el a venit.