Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 mai 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Iulian Iancu
Discurs
O să fiu și foarte scurt. Domnule președinte,
Stimați colegi,
Am încercat și în comisie, încerc și acum și vreau să le spun colegilor că nu este nicio notă de răutate în demersul meu.
Noi aici vedem un demers realizat de către o grupare care a dorit să separe o parte din activitățile ISCIR, care este un reglementator într-o zonă extrem de sensibilă – cea a instalațiilor sub presiune, a instalațiilor de ridicat, a conductelor sub presiune –, care vizează de la lifturi, macarale, până la Centrala Nucleară de la Cernavodă.
Această activitate a fost separată, grație intervenției Guvernului, printr-o ordonanță de urgență.
Ce s-a spus la vremea respectivă, ca urmare a solicitării unui punct de vedere de la Consiliul Concurenței? Că nu este în conformitate cu directivele europene să realizezi un singur actor într-o nouă piață, ci că este obligatoriu să realizezi o piață în prealabil, după care să dai voie actorilor să joace pe acea piață.
La vremea respectivă, Guvernul a motivat că dorește acest lucru doar pentru 10 luni, timp în care se formează și piața, și actorii vor putea evolua în consecință.
Despre ce vorbim: despre expertiză de cea mai înaltă calitate în certificarea, autorizarea, licențierea unor activități de securitate și siguranță maximă. Nu poți, în 10 luni, să ai acești experți, cu alte cuvinte, peste noapte.
Și, în consecință, ce s-a întâmplat? În cadrul comisiei, s-a solicitat prelungirea termenului cu 3 ani. Adică astăzi, în urma documentelor prezentate la comisie, am putut constata că reglementatorul, pe aceeași adresă, împreună cu actorul din așa-zisa piață, semnează documente, au dat cu dedicație toată piața unui singur actor, i s-a dat un sediu, s-a transferat personalul, în marea majoritate cu forța, mulți nu au vrut să plece la această nouă entitate formată artificial, li s-au majorat salariile de vreo patru ori, li s-a majorat tariful prestațiilor de câteva ori. Ca atare, aceia dintre dumneavoastră care aveți în firmele dumneavoastră macarale sau locuiți la bloc și folosiți liftul să știți că aveți prețul de 4 ori mai mare, ca urmare a acestui demers. Și piața tot nu s-a realizat și, cu alte cuvinte, vedem că și astăzi se recurge la manevra de a fi repede trecut, probabil profitându-se de numărul deputaților prezenți astăzi în sală. De la un capăt la altul este împotriva normelor europene, este împotriva concurenței și Legii concurenței din această țară și creează un abuz care este cu dedicație, că, dacă ne uităm, director general este fratele președintelui Curții Constituționale, domnul Zegrean.
Și atunci când le-am spus colegilor despre toate aceste lucruri și despre aceste conotații și am rugat să aibă decența să creăm piața, iar acest actor înființat de dumnealor să poată evolua ulterior într-o piață, piață reală, nu au fost de acord. Ba, mai mult, astăzi se forțează nota și, în regim de urgență, se dorește a se duce la bun sfârșit acest tip de abuz.