Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 iunie 2013
Informare · respins
Enache Jiru
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Într-adevăr, această reducere pare, la prima vedere, o reducere, dar trebuie să vă aduc aminte alte acte normative care au majorat această diminuare de la 800, inițială, la 500 de milioane. La momentul respectiv, această reducere de 300 de milioane a fost alocată – venituri din privatizare – Ministerului Fondurilor Europene și s-a crescut acolo. În momentul în care am dobândit noi venituri din privatizare, cele în lei, am majorat plafonul care este deja aprobat prin lege, ordonanța de urgență care a trecut deja prin lege, de la 500 la 680 de milioane de lei. În momentul acela, am epuizat fondurile din privatizare în lei, după care am făcut o altă ordonanță de urgență, nr. 41, care se află în procedură în comisie pentru aprobare, și am majorat folosind venituri din privatizare în valută, conversia lor în lei, și am majorat plafonul până la 800.
Deci am revenit prin acte normative la 800 de milioane de lei. Respectiv, la data de 15 mai, până atunci a fost termenullimită, au fost acordate către primării, unități administrativteritoriale, 800 de milioane de lei, reușindu-se astfel reducerea arieratelor la circa 340 de milioane de lei, conform țintei cu Fondul Monetar, de la 1.180 minus 800, egal 300.
Noi știm că este un indicator deja consemnat, mâine este boardul Fondului Monetar. Eu zic că este un indicator, după câte cunosc eu, deja îndeplinit.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.