Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 octombrie 2013
other · respins
Ion Diniță
Discurs
Domnule prim-ministru, Domnule președinte, Domnilor miniștri, Doamnelor și domnilor deputați,
Partidul Conservator salută prezentarea de astăzi din plenul Camerei Deputaților a acestui document extrem de important pentru viitorul și dezvoltarea România. Acordul de parteneriat propus de țara noastră pentru perioada de referință 2014–2020 conține atât progresele pe care le-a făcut statul român în ultimul an și jumătate în ceea ce privește accesarea fondurilor europene, cât și țintele pe care le-am propus pentru viitoarea perioadă de finanțare europeană.
Suntem încrezători că toți factorii europeni direct implicați în acceptarea acestui document, care sunt, de fapt, și partenerii noștri în acest demers dătător de speranțe, îl vor agrea la adevărata sa dimensiune, o radiografie extrem de complexă a stării de fapt a României înaintea următoarei perioade de referință.
Acest acord de parteneriat între România și Uniunea Europeană prevede în mod clar și fără echivoc modalitatea în care vor fi concentrate investițiile din fondurile europene structurale și de investiții.
De remarcat este faptul că acordul de parteneriat detaliază cadrul instituțional, autoritățile de management și organismele intermediare, respectiv reprezintă principiile implementării efective a fondurilor în conformitate cu prevederile pachetului legislativ al Uniunii Europene. Astfel, implementarea fondurilor europene structurale și de investiții 2014–2020 se va realiza într-un sistem mult mai bine coordonat, fiind stabilite atribuții de autoritate de management numai la nivelul a trei ministere: Ministerul Fondurilor Europene, pentru managementul a patru programe operaționale, infrastructură mare, transport, mediu și energie, competitivitate, cercetare, dezvoltare, agendă digitală, capital uman și asistență tehnică; Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, pentru managementul programelor de dezvoltare regională a programelor dedicate cooperării teritoriale europene și a Programului capacitate administrativă, și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru managementul programelor dedicate agriculturii, dezvoltării rurale, pescuitului și acvaculturii.
Parlamentarii Partidului Conservator sunt încrezători că noul sistem de coordonare între cele trei ministere va avea în vedere și corectarea deficiențelor semnalate în privința accesării fondurilor europene în perioada 2007–2013. În cazul în care s-au făcut anumite greșeli, suntem convinși că ele vor fi evitate pentru viitoarea perioadă a acordului, în vederea eficientizării și maximizării procesului de implementare, precum și a diminuării birocrației și a timpului relativ îndelungat de până acum dintre depunerea proiectelor și obținerea finanțărilor propriu-zise.
O sarcină importantă va reveni în noul acord și autorităților administrative publice locale, iar comasarea tematică a proiectelor va avea drept efect realizarea unei absorbții eficiente a fondurilor, care va duce, implicit, la creșterea investițiilor atât de necesare României.