Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 iunie 2023
Comemorativ · respins
Victoria-Violeta Alexandru
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Îmi cer scuze în fața dumneavoastră pentru că fac niște observații pe un raport de ieri; n-am apucat să citesc acest raport. Așa înțelegeți să puneți la dispoziție parlamentarilor care vor să-și facă treaba cu seriozitate documentele de care este nevoie pentru a-și exercita un vot în cunoștință de cauză.
Cunosc însă subiectul și, în măsura în care nu s-au făcut niște schimbări radicale, aș vrea să vă spun câteva lucruri.
În primul rând, aș fi de acord... Și am susținut, de altminteri, acest principiu al curățeniei în ceea ce privește revenirea în sistemul public*, mai ales pe la 45, pe la 47 de ani, a pensionarilor care pleacă, se pensionează, beneficiind de un regim special*, și se întorc, unii dintre ei, exact pe aceeași funcție, tot în sistemul public.
Deci sunt de acord cu acest principiu; l-am susținut, am fost parte dintre cei care au inițiat.
Nu s-a discutat însă suficient1