Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 februarie 2018
Declarații politice · respins
Ioan Balan
Discurs
„O țară divizată nu poate progresa!”
După 14 luni de guvernare PSD–ALDE putem constata cu toții că s-a ales praful de toate promisiunile formulate de aceste partide în campania electorală. Deși economia României a înregistrat o creștere economică mare, cel puțin statistic, pe hârtie, proasta gestionare a țării a condus la următoarele realități crude: veniturile oamenilor au scăzut, nu au crescut, așa cum li se promisese; ratele la bănci aproape că s-au dublat; prețurile au crescut cel mai puternic în ultimii 5 ani, erodând puterea de cumpărare a populației, iar cetățeanul cumpără astăzi mult mai puțin decât în urmă cu un an; șantierele sunt abandonate, pentru că alocările financiare au fost tăiate, fonduri europene nu s-au atras, iar în România nu se construiește nimic; România este tot mai puternic privită cu neîncredere, chiar și de partenerii noștri tradiționali și chiar de tinerii români care continuă să plece din țară unde văd cu ochii.
Vă aduc aminte că printre promisiunile lui Liviu Dragnea figura și aceea că, dacă nu va reuși să aducă prosperitate românilor, dacă nu va respecta programul de guvernare „din scoarță în scoarță”, atunci PSD va trebui să plece de îndată de la guvernare. Nu numai că PSD–ALDE nu a adus prosperitatea promisă, nu numai că nu respectă nimic din ceea ce au promis, dar, zi de zi, lună de lună, ne trezim cu toții puși în fața mai multor măsuri care n-au fost niciodată scrise în programul de guvernare: majorări de accize, taxe noi pentru angajatori, dezinteresul total pentru absorbția fondurilor europene, mutilarea legilor justiției, revocarea procurorului-șef al DNA, politizarea excesivă a tuturor instituțiilor statului, care, potrivit legii, ar trebui să fie autonome.
PSD, denumit, pe bună dreptate, partidul-stat, a ajuns să controleze politic toate instituțiile, cu excepția Președinției și justiției. O justiție independentă și un președinte care acționează în limitele Constituției îi enervează cel mai mult pe liderii celor două partide care conduc astăzi România. Au încercat constant și nu vor abandona obiectivul subordonării politice a justiției. Nu vor reuși! Au încercat și vor încerca să clatine și deciziile președintelui și chiar să spere că vor avea vreodată încrederea românilor pentru această funcție. Nu vor reuși!
Dacă până acum cele trei guverne PSD–ALDE nu au reușit să facă bine, rău cu siguranță au făcut. În afară de măsurile aberante pe care le-au implementat și al căror șir încă nu s-a terminat, consider că cel mai mare rău făcut României este divizarea totală a societății românești.
De când guvernează PSD–ALDE, societatea românească a fost împărțită între români buni și români răi, între românii din țară și românii plecați la muncă în străinătate, de parcă nu ar fi cu toții copiii aceleași țări! De când guvernează PSD–ALDE, societatea românească este împărțită în salariați la stat și salariați la privat, între pensionari cu pensii mici, bazate pe contributivitate, și pensionari prosperi, cu pensii „speciale”, între agenți economici onești, plătitori de impozite și taxe, și agenți economici „protejați”, care lucrează nestingheriți în economia subterană.