Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 mai 2008
Dezbatere proiect de lege · respins
Doru Ioan Tărăcilă
Discurs
O ultimă chestiune legată de ordinea de zi.
Stimați colegi, vă rog să-mi permiteți să vă aduc la cunoștință că la secretarul general al Senatului au fost depuse, în vederea exercitării de către senatori a dreptului de sesizare a Curții Constituționale, următoarele legi:
— Lege pentru modificarea și completarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006;
— Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale;
— Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2008 privind transmiterea unei suprafețe de teren, proprietate publică a statului, din administrarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr Brașov în administrarea Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, pentru Universitatea “Transilvania” din Brașov, în scopul construirii unui campus universitar;
— Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 147/2007 privind rambursarea contravalorii unor servicii de navigație aeriană pentru zborurile scutite de la plata tarifelor pentru aceste servicii;
— Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 145/2007 pentru modificarea alin. (4) al art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv;
— Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 152/2007 pentru completarea Legii nr. 8/2006 privind instituirea indemnizației pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică;
— Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 142/2007 privind indemnizația acordată membrilor din România în Parlamentul European;
— Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2007 privind reglementarea unor măsuri financiare pentru stimularea gradului de absorbție a fondurilor alocate pentru agricultură;
— Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România;
— Lege privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 126/2007 pentru modificarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români din străinătate;
— Lege pentru completarea art. 89 din Legea audiovizualului nr. 504/2002;
— Lege pentru aderarea României la Memorandumul de înțelegere de la Paris privind controlul statului portului, adoptat la Paris la 26 ianuarie 1982, cu amendamentele ulterioare.
În situația în care apreciați că aceste legi conțin prevederi neconstituționale, aveți posibilitatea să sesizați Curtea Constituțională.