Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 decembrie 2013
Declarații politice · respins
Lucian Nicolae Bode
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Grupul nostru parlamentar înțelege importanța transpunerii în legislație a directivei invocate de către Guvern și susține, așa cum am făcut de altfel și în comisie, am susținut acest demers.
Ce solicităm noi la dezbateri generale reprezentanților Guvernului este un lucru cât se poate de clar, și anume fondul acestei inițiative legislative, și anume dacă puteți să ne spuneți care sunt, în acest moment, stocurile obligatorii pe care CET-urile ar trebui să le aibă, pentru că suntem în plin sezon de iarnă. Știm foarte bine că o parte dintre CET-uri și-au consumat inclusiv o parte din rezerva de stat, din rezerva pe care ar fi trebuit să o țină la dispoziție pentru situații deosebite. Fonduri nu au primit, din păcate, și sunt în situația – Doamne, ferește! – de a nu putea asigura agentul termic în condiții deosebite.
Deci întrebarea mea este pentru reprezentanții Guvernului, dacă, în acest moment, sunt asigurate stocurile, așa cum prevede prezentul proiect de act normativ.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.