Cristina Trăilă

„O zi solemnă pentru toți românii!”

Pe 1 decembrie 2018 sărbătorim 100 de ani de existență a României, un moment cu o puternică încărcătură istorică și emoțională, un moment care ne obligă să reflectăm la evoluția pe care România a înregistrat-o pe parcursul acestui veac, la greutățile și piedicile care au existat și există în continuare și la modul prin care țara noastră a reușit să depășească aceste impedimente, urmând, în 1918, drumul României Mari, iar mai apoi, cu pași mici, dar eficienți, calea spre democrație.

Această reflecție însă nu poate fi realizată într-un plan abstract. Trebuie să pornim de la lucruri certe, de la idei și principii născute în acele momente de glorie și înrădăcinate adânc odată cu trecerea timpului, de la năzuințele poporului român. Iar ceea ce istoria ne-a învățat este că cea mai importantă aspirație a românilor este apropierea de semenii lor. Dintotdeauna poporul țării noastre a tins spre reîntregire, iar această dorință arzătoare, viziunea, determinarea, credința și patriotismul au făcut posibilă Marea Unire.

În urmă cu 100 de ani, conștiința ireproșabilă a neamului românesc a dictat acțiunile oamenilor politici ai acelor vremuri, iar textele istorice întocmite în acele timpuri dovedesc fără echivoc dorința românilor de a instaura pacea, unitatea și egalitatea în cadrul unui stat democratic, liber și independent.

Manifestul Marelui Sfat al Națiunii Române din Ungaria și Transilvania, din 18 noiembrie 1918, accentua că „...națiunea română, prin ființa însăși, este întruparea democrației celei mai desăvârșite. Pe teritoriul său strămoșesc, națiunea română este gata a asigura fiecărui popor deplină libertate națională și organizarea sa în stat liber și independent o va întocmi pe temeiurile democrației, care va asigura tuturor indivizilor aflători pe teritoriul său egalitatea condițiunilor de viață, unicul mijloc al desăvârșirei omenești...”.

Hotărârea strămoșilor noștri era de neclintit, lucru subliniat în finalul manifestului: „...națiunea română invocă pe seama sa sprijinul lumii civilizate și geniul libertății omenești, declarând sărbătorește, că din ceasul acesta, oricum ar decide puterile lumii, este hotărâtă a pieri mai bine, decât a suferi mai departe în sclavia și atârnarea...”.

Iată un patriotism ieșit din comun, oameni care-și iubeau cu adevărat țara, români care s-au luptat pentru patria lor, care s-au jertfit pentru ca în România să fie înfăptuită o democrație curată, reală!

De aceea este obligatoriu să punem în antiteză cele două perioade de timp, trecutul și prezentul. Vă întreb: puteți afirma cu tărie că în acest moment românii se bucură de o democrație reală?

Nu pot să nu observ că drumul pe care l-am ales pentru țara noastră în 2016 este unul care ne scoate din normalitate, că patriotismul a trecut în plan secundar și că în detrimentul său primează interesele personale, aspirațiile europene și internaționale ale României bat pasul pe loc din cauza unei guvernări toxice, statul de drept este asaltat de atacuri concertate, iar independența justiției este călcată în picioare.