Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 aprilie 2015
other
Ioan Tămâian
Discurs
„Oare când vom putea circula pe autostrada Pitești–Sibiu?”
Vin astăzi la tribuna Parlamentului să semnalez nesfârșitele bâlbâieli ale actualilor guvernanți în ceea ce privește realizarea autostrăzii Pitești–Sibiu: ba va fi drum expres, ba va fi autostradă, ba nu va fi deloc.
Un prilej de noi declarații ezitante l-a constituit faptul că, la data de 7 aprilie 2015, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, CNSC, a decis, în urma unei contestații, anularea licitației pentru efectuarea studiului de fezabilitate pentru autostrada Pitești–Sibiu, urmând ca, în cazul în care contestarea deciziei CNSC va fi respinsă, procedura de licitație să fie reluată de la zero. Pe 9 aprilie a.c., prim-ministrul Victor Ponta a declarat pe o rețea de socializare următoarele: „Tragedia proiectelor de infrastructură – contestațiile și CNSC! Pitești–Sibiu și alte proiecte importante așa pățesc.” Tot pe 9 aprilie, un comunicat de presă al ministerului pe care îl conduceți dă asigurări că lucrările efective la autostrada Pitești–Sibiu vor demara în 2017 și se vor finaliza în anul 2020.
În urma acestor declarații, guvernanții trebuie să ne răspundă la următoarele întrebări esențiale:
– consideră ca fiind nedemocratice procedura contestațiilor licitațiilor și existența CNSC?
– apreciază ca fiind democratice procedura contestațiilor și existența CNSC și ce sancțiuni propun pentru persoanele care au viciat rezultatul licitației?
– de ce a fost relansată licitația pentru reactualizarea studiului de fezabilitate pentru autostrada Pitești–Sibiu, după mai bine de 18 luni de la anularea licitației din 2012? Cine este de vină pentru această întârziere?
– CNADNR a anunțat recent că durata contractului pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru autostrada Pitești–Sibiu va fi de 17 luni. Ținând cont de faptul că este vorba de o revizuire, și nu de o lucrare pornită de la zero, de ce este nevoie de 17 luni (atât de mult?) pentru finalizarea studiului?
– ca și în cazul licitației din 2012, și în cazul celei infirmate de CNSC, oficialii CNADNR au refuzat să pună în aplicare recomandarea JASPERS (organismul pentru Asistență
comună pentru sprijinirea proiectelor în regiunile europene) privind contractarea de servicii de supervizare independente. Consideră guvernanții actuali ca fiind normală decizia oficialilor CNADNR de ignorare a recomandării JASPERS?
– au fost identificate pe traseul preconizat al autostrăzii Sibiu–Pitești suprafețe de teren ce urmează să fie expropriate? Dacă da, au demarat procedurile în acest sens?
– îi rog să-i precizeze punctual pe cei abilitați pe ce s-au bazat când au afirmat că lucrările efective privind autostrada Pitești–Sibiu se vor demara în anul 2017?
Aceste întrebări necesită răspunsuri clare și concise atât pentru a nu mai avea neplăcuta surpriză de a citi în mass-media faptul că importanți investitori se retrag din România din cauza lipsei infrastructurii rutiere, cât și a impredictibilității stabilirii unor termene și trasee clare ale viitoarelor autostrăzi și drumuri expres, din partea guvernanților actuali.