Ioan Țundrea

Obiectul declarației politice: „Arta și harta Europei Secolului al XXI-lea, marcate de duetul Monnet și Schuman”

Răsăritul de soare a lui Claude Monet a constituit începutul unui curent denumit în pictură impresionism, în anul 1874. În următorul secol, în 1950, la începutul lunii mai, un alt Monnet, dar având prenumele Jean, va impresiona lumea cu un nou curent, denumit de el integrare. Robert Schumann a fost un compozitor și pianist german, unul dintre cei mai celebri compozitori, contribuind la dezvoltarea romantismului primei jumătăți a secolului al XIX-lea. Robert Schuman, ministrul de externe francez, propune Franței și Germaniei și oricărei alte țări europene care vor să li se alăture punerea împreună a resurselor de cărbune și oțel („Declarația Schuman”), în 1950.

Acestea sunt fericitele coincidențe de nume ale unor personalități culturale și politice care au marcat arta și harta istoriei secolelor al XIX-lea, al XX-lea și al XXI-lea, alături de ei situându-se, spre cinstea românilor, și câteva nume de conservatori: Eminescu, Titu Maiorescu etc.

Cei doi artizani ai construcției europene – Robert Schuman și Jean Monnet – afirmau că integrarea țărilor europene trebuie să înceapă prin integrarea culturală.

Apropierea și unirea oamenilor se face, așadar, în primul rând prin cultură, și abia apoi economic, acest fapt fiind confirmat de toate marile valori românești care nu au avut nevoie de pașaport european pentru a se integra în familia spiritualității continentului nostru.

Am putea spune că din punct de vedere cultural suntem aproape integrați în Europa, cu mențiunea că avem obligația morală să ne conservăm și să ne promovăm valorile.

Europa subvenționează proiecte care încurajează dialogul cultural și coproducțiile. În general, este nevoie de opt state care să coopereze, din care jumătate să fie state membre noi, pentru a obține o subvenție, dar bugetul rămâne foarte limitat. Cultura rămâne doar 0,04% din bugetul general al U.E.

Problema principală este locul culturii în societate. Oamenii sunt uimiți de lipsa de cunoaștere a Europei de către cetățeni. Dar nu numai prin publicitate și presă se simt oamenii europeni, ci și prin practici comune. Vibrând împreună într-o sală de concert sau într-un muzeu – chiar dacă nu vorbim aceeași limbă – ne simțim mai aproape unii de ceilalți.

Această „Europă a diversității” este un experiment unic din multe puncte de vedere. Unele date statistice dovedesc cât de eterogene sunt cele 27 de state ale Uniunii Europene și ce mare realizare este „unitatea lor în diversitate”.

Dar prin eterogenitatea cea mai surprinzătoare se remarcă România, care între moțiuni și alianțe conjuncturale, între discursuri trâmbițate într-o engleză pocită de un președinte lipsit de maniere și civilitate, fiind într-o permanentă stare conflictuală.

Preocupați de proiectele noastre care să aducă bunăstare acestui popor, noi, conservatorii, suntem indignați de practicienii acestei politici de mahala pe care o exportăm la Bruxelles și propunem ca întreaga clasă politică să treacă printr-un minim proces de culturalizare, modelul pe care-l propunem spre adoptare pentru a fi acceptați ca europeni fiind modelul conservator.