Ioan Țundrea

Obiectul declarației politice: „Cele două minute de ură” descrise de George Orwell în romanul „1984” sau despre „Principiul conducătorului” ( _Führerprinzip_ ) în România europeană a anului 2007.

Pentru că astăzi comemorăm ororile holocaustului, este extrem de important să ne reamintim că aceste orori istorice au fost posibile din cauza activării și propagării mecanismului urii, care a fost indus în subliminalul popoarelor de toți dictatorii.

Pe scurt, Orwell descrie imaginar în roman că zilnic, la ora unsprezece, toți oamenii — inclusiv cei care ocupă funcții destul de importante în cadrul Partidului Interior (cum ar fi cazul lui O’Brian) — își întrerup orice altă activitate pentru a participa, în grup, la „Cele două minute de ură”, în care, pe câte un teleecran imens amplasat în holul principal al fiecărei clădiri apare figura lui Emanuel Goldstein, inamicul numărul unu al partidului — al statului Oceania —, iar cei care asistă se exteriorizează vehement, stăpâniți de sentimente care alunecă dinspre frică spre mânie, apoi ură. Chiar și Winston, care îl simpatizează în secret pe Goldstein, doar mimând inițial aceeași adversitate împărtășită de ceilalți, se lasă dus de val sau poate este vorba despre hipnoză în masă, surprinzându-se în final că strigă cu ură și gesticulează furios spre figura de pe teleecran. Prin aceste „două minute de ură” se urmărea atât amplificarea celor mai negative sentimente umane, cât și menținerea trează a atenției asupra inamicului intern, Goldstein, și extern, Eurasia, cu care acesta se spune că ar fi colaborat, iar Oceania, aflată sub guvernarea Fratelui cel Mare, ar fi fost în război — inamicul există, este activ, iar Partidul luptă pentru a-și proteja poporul.

În România europeană a anului 2007, cele minimum două minute de ură zilnice ne sunt inoculate sistematic ca „Principiul prioritar al conducătorului” de stat și de partid-stat, în devenire.

Similitudinile pe care le trăim zilnic, grație mass-media, cu scenele descrise de Orwell, sunt uluitoare. Astfel, vedem nenumărate hărțuiri și împroșcări cu noroi ale dușmanilor politici — mai puțin cei din P.D. — ai președintelui, care sunt apoi înfierați de către D.N.A., C.N.S.A.S. și țârcovnicii de partid care repetă stereotip și tâmp o placă uzată în care sunetele sunt transformate într-un hăhăit bahic.

Asistăm neputincioși la acest spectacol grotesc în care conducătorul și ciracii săi destramă sistematic conștiința românului, inoculând o ură viscerală în instituțiile statului pe care nu și le pot subordona.

Concluzia, dragi colegi, este aceeași în istoria tragică a omenirii: conducătorii care seamănă ură până să culeagă furtună produc holocaust în conștiințe.