Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 martie 2015
other
Florin Gheorghe
Discurs
Observăm tot mai frecvent o retorică destul de inconsistentă a tuturor actorilor politici angrenați pe scena politică parlamentară, încercând care mai de care să demonstreze că doar ceea ce vor ei pentru popor și economia țării este mai bun și mai înțelept. Gâlceava sterilă
și costisitoare, pe care în definitiv o plătesc cetățenii români, nu aduce niciun folos nimănui. Românii săraci tot săraci rămân, iar agenții economici căzuți cu un picior în groapă nu primesc decât promisiuni din toate taberele, dar niciun fel de ajutor concret.
Codul fiscal care va veni la Parlament zilele următoare nu este nici al Guvernului, nici al Parlamentului. Codul fiscal va fi ceea ce în piață se cheamă „Constituția fiscală a țări”, iar propunerile avansate de Guvern se regăsesc cu o similitudine perfectă și în opoziție, și în rândul celor mai puternici contestatari ai actualului prim-ministru, și în rândul celor care înfăptuiesc acțiunile în economia privată. Așadar, dacă toată lumea este de acord, ce oare ne împiedică să adoptăm de urgență măsurile de care economia și toți românii au nevoie? S-a stins oare deja acea flacără a consensului național pe care mii de voci o reclamau după alegerile din 16 noiembrie 2014? A murit deja acel impuls în care oamenii politici din tot spectrul scenei politice primiseră o palmă părintească din partea românilor, mesajul fiind unul singur – guvernați și pentru noi, cei mulți, nu doar pentru voi! Personal, cred că noi toți am învățat câte ceva din acea lecție, iar actele și faptele noastre nu trebuie să demonstreze că momentul din toamna anului trecut a fost deja uitat.
Am analizat și eu cu mare atenție evoluțiile determinate de reducerea CAS cu 5 puncte procentuale anul trecut. În ciuda criticilor, deși toată lumea se aștepta la un dezastru bugetar, realitatea economică ne-a demonstrat exact contrariul. În ciuda acestei reduceri, veniturile bugetare nu s-au diminuat semnificativ. Păi, dacă așa stau lucrurile, dacă însăși teoria ne spune, iar realitatea ne-o confirmă, că o relaxare fiscală ne poate aduce mai mulți bani la taxe mai mici decât la taxe mai mari, de ce nu procedăm de urgență la implementarea reducerii TVA, a cotei unice, a accizelor și a altor taxe?
Guvernul României va propune zilele următoare proiectul de bază al modificărilor aduse la Codul fiscal. Nu cred că s-a erijat nimeni în a toate cunoscător și nu cred că a afirmat nimeni că este un proiect perfect. Tocmai de aceea, atât la dezbaterile din comisii, cât și la cele din plen mi-aș dori ca noi, parlamentarii, să dăm dovadă de maximă înțelepciune și să amendăm, dacă se impune, textul care va veni spre adoptare. Prin a amenda înțeleg doar a modifica ceea ce ar putea împiedica implementarea măsurilor, și nu a ne îndepărta de scopul și obiectivele acestui proiect. Mulți se vor opune doar pentru că proiectul vine din partea actualului Guvern. Să știți că nu-i nici pe departe un motiv consistent. Eu susțin încă de la începutul mandatului că economia are nevoie de un impuls fiscal pentru relansare, iar faptul că Guvernul își asumă acest lucru în anul 2015 nu poate fi decât apreciat.