Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 octombrie 2010
procedural · adoptat
Daniel Buda
Discuții procedurale pe marginea modificării ordinii de zi 52–54;
Discurs
„Obsesia și jocul politic al PSD și PNL de-a suspendarea” De câteva săptămâni bune, asistăm la reluarea unei piese de teatru din 2007 pusă pe rol de aceiași regizori, însă jucată de alți actori în rolurile principale, și anume Victor Ponta și Crin Antonescu. Este greu de înțeles politica dusă de reprezentanții actualei clase politice din opoziție, o politică centrată pe ideea „cum scăpăm de ei ca să fim noi la putere”, și nu bazată pe un set de măsuri economice, politice și sociale care să vină în completarea sau în amendarea actului de guvernare.
Aflându-se în defensivă politică evidentă, liderii partidelor de opoziție, probabil din prea multă inteligență politică debordantă, au revenit la vechea și nelipsita lor obsesie, și anume suspendarea președintelui. Este cunoscut faptul că atitudinea corectă și tranșantă a actualului Președinte al României nu de puține ori le-a demontat planurile meschine, dar realmente îi cam încurcă în dezbaterile și în demersurile politicianiste și demagogice. Pentru niște oameni politici care au știut dintotdeauna că în România „merge și așa”, care în
timpul cât au deținut frâiele guvernării au avut ca principal punct în programul de guvernare satisfacerea intereselor unor grupuri economico-politice, le este cam greu să accepte că există și oameni politici responsabili în slujba cetățenilor.
În esență, liderii opoziției nu fac nimic altceva decât să arunce fumigene ieftine înspre putere astfel încât atenția cetățenilor să fie îndepărtată de la incoerența lor politică din forul legislativ. Un exemplu elocvent privind comportamentul politic delirant și de-a dreptul debusolant ne-a fost recent prezentat prin reacțiilor lor diferite: în fața camerelor de luat vederi se bat pentru impozite mici pentru cei săraci și mari pentru cei bogați, principiu social-democrat, dar, în Parlament, când s-a supus la vot un sistem de pensii echitabil pentru cetățeni, nu au putut renunța la pensiile de lux ale grupurilor de interese pe care le reprezintă în realitate. Pentru mine, acest comportament politic este de-a dreptul inexplicabil și derutant.
Discuțiile privind o nouă suspendare a Președintelui României merită abordate din cel puțin două puncte de vedere, și anume politic și constituțional-juridic. Din punct de vedere constituțional, conform art. 95 din Legea fundamentală, suspendarea președintelui are loc „în cazul săvârșirii unor fapte grave care încalcă prevederile Constituției”, deci obiectul demersului, în mod clar, nu există. Reprezentanții partidelor de opoziție invocă fapte imaginare, dezvoltate în visele lor politice fără niciun fundament legislativ constituțional.
În ceea ce privește pașii procedurali de urmat, desigur, PSD poate porni în această aventură constituțională. Procedura juridică, de această dată, este alta, diferită de cea din 2007, deoarece, conform unor amendamente impuse chiar de PSD, Curtea Constituțională se poate exprima și asupra hotărârilor Camerei Deputaților și Senatului, nu doar asupra legilor și ordonanțelor, ceea ce înseamnă că și o eventuală hotărâre privind suspendarea lui Traian Băsescu va trebui judecată la Curte înainte de declanșarea unui referendum.