Gigel Sorinel Știrbu

Obținerea a 40, sau 50, sau 60% dintre șefii procurorilor reprezintă cântecul de lebădă al lui Traian Băsescu. Traian Băsescu face parte nu din categoria de președinți-jucători – el și-a atribuit propagandistic acest „titlu” –, ci din categoria președinților inconștienți, care cred că orice le este permis, care se cred deținătorii adevărului absolut, când în realitate sunt foarte departe de realitatea elementară.

Traian Băsescu a început să cadă de pe piedestal în 2010, când a plusat, cu de la sine putere, măsurile recesive cerute de FMI. În orice altă țară – Grecia, Spania, Italia, Franța etc. – deciziile din 2010 ale lui Traian Băsescu ar fi produs un „incendiu” imposibil de stins. Bunul-simț al românilor l-a salvat atunci pe Traian Băsescu.

Nu l-a mai salvat în ianuarie 2012, când președintele a atentat la omul care, prin prestația sa, asigura o speranță pentru cei aflați abrupt în suferință. Episodul Arafat a reprezentat începutul sfârșitului pentru Traian Băsescu. După acest episod, Traian Băsescu a intrat în degringoladă. L-a sacrificat, după principiul „capul lui Moțoc”, pe Emil Boc, dar a numit un premier la fel de diletant și de obedient, dar mult mai imatur decât „caporalul de pe Someș”. Și-a pierdut aliații de conjunctură, UNPR, pentru care împreună cu Roberta Anastase a încălcat toate regulamentele parlamentare și chiar unele prevederi ale Constituției. Nu a putut evita căderea Guvernului său prin moțiune de cenzură și a fost obligat să numească la Palatul Victoria pe cel pe care declarase că nu-l va numi niciodată. A „reușit” în 29 iulie, pe o căldură toridă și în ciuda apelurilor disperate la boicot, să „scoată” din case 8,4 milioane de alegători, și doar uriașa malversațiune a unui fost jurisconsult de la un BJATM, devenit, incredibil, președinte de Curte Constituțională, l-a salvat de demiterea decisă de 87,53% dintre cei care au votat. În decembrie, cu toate presiunile făcute încă din timpul verii de aliații săi aflați în funcții-cheie în organismele UE, a pierdut categoric Parlamentul și a fost nevoit să-l mai numească premier pe cel căruia, din nou, se jurase că nu-i va semna biletul pentru Palatul Victoria.

A urmat pierderea partidului, a unor susținători din zona civică și, probabil, și a unei mase importante a procurorilor (pe judecători i-a pierdut exact la un an de la momentul Arafat, când a încercat să-și amplifice influența în CSM).

Acum, Traian Băsescu s-a agățat de litera legii (legea care a fost pentru el literă moartă în ultimii 8 ani) pentru a negocia un procent din șefii parchetelor. Obținerea numirii la DNA a Laurei Codruța Kövesi este pentru Traian Băsescu ultima zvâcnire a sa. De acum înainte, Traian Băsescu nu mai există decât ca pensionar în fostul palat al copiilor din regimul comunist.

Numirea Laurei Codruța Kövesi la șefia DNA îmi produce un imens disconfort. Și nu numai mie, ci și multor români, de ordinul milioanelor. Nu pot uita anchetele tipic staliniste de după referendum, ca și NUP-ul dat Robertei Anastase pentru furtul secolului din Cameră, ca și pentru multe altele. Totuși, dacă vrea să-și mai spele din păcate, viitoarea șefă a DNA trebuie să rezolve cu celeritate cele (cel puțin) 21 de dosare venite de la diverse ministere și unde sunt incriminate grozăviile fostei guvernări PDL.