Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 martie 2009
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Octavian Bot
Discurs
## Octavian Bot, Grupul PD-L.
Deoarece ordonanța în cauză vizează o problemă legată de municipiul Oradea, fac parte dintre deputații aleși în Oradea, în Colegiul nr. 9, doresc să fac câteva comentarii.
Desigur că la început au existat câteva probleme de natură juridică care ridicau semne de întrebare în legătură cu legalitatea acestei ordonanțe. Aceste probleme de natură juridică au fost îndepărtate. Gurile rele însă s-au grăbit să spună că deputații PD-L, datorită faptului că primarul din Oradea este de la Partidul Național Liberal, deci noi am fi în opoziție, vor vota politic.
Evident că vom vota politic, pentru că eu cred că tot ce facem noi aici, în Camera Deputaților, este de natură politică. De multe ori, oamenii politici se ascund când vor să justifice unele acțiuni politice sau atitudini politice în spatele sintagmei „opoziție constructivă”.
Și eu resping această sintagmă, pentru că nu cred... și cred că, la rigoare, „opoziție constructivă” este chiar un pleonasm. Vreau însă să declar că atât eu, cât și colegul meu, deputatul Ștefan Seremi, dorim să facem în această situație o opoziție rațională. Cred că suntem îndreptățiți să susținem această ordonanță, aprobarea ordonanței, deoarece trecerea terenului din proprietatea statului în proprietatea publică a municipiului Oradea este un fapt benefic pentru comunitatea locală.
Cu toate că nu cred neapărat în viabilitatea acestui proiect și a acestui concept economic – parc industrial, totuși, trecerea terenului în proprietatea municipiului Oradea este în folosul comunității, așa încât vom vota acest proiect de ordonanță.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.